Șefă nouă la Termo Rovinari. Cine a câștigat alegerile la SMEO!

Angajatele CE Oltenia de la Termocentrala Rovinari care fac parte din Sindicatul Mine Energie Oltenia (SMEO) și-au ales, prin vot, un nou lider. Este vorba de cea care le va reprezenta de aici înainte în Departamentul Energie al sindicatului, unde președinte este Jan Popescu.

În cursa pentru șefia organizației de femei au rămas Luminița Diaconu și Simona Rădoi. În urma turului II al alegerilor, din 17 și 18 aprilie, Luminița Diaconu a fost cea care a obținut cele mai multe voturi, respectiv 56 din cele 89 de voturi exprimate. Contracandidata sa, Simona Rădoi, a strâns 31 de voturi, iar două voturi au fost anulate.

Jan Popescu spune că este impresionat de numărul mare de membre SMEO care s-au prezentat la vot. ”A venit o colegă de acasă, din concediu, să voteze. Extraordinar! Nu mi-a venit să cred. Una peste alta, chiar le-am transmis și le-am rugat, în eventualitatea în care peste 4 ani mă hotărăsc și mai candidez, nu știu ce va fi atunci, le-am spus că le iau consilierele mele pe ambele colege, dacă nu are vreuna alte planuri. Nu mi-e frică cu ele. Mi le iau consiliere personale la alegerile următoare, peste 4 ani, ca să n-am nicio emoție. Cu ele nu mi-e frică. Chiar sunt bătăioase”, a declarat Jan Popescu, președintele Departamentului Energie al SMEO.

Vizualizări: 3,132

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: