Sediul APM Gorj intră în reabilitare
Sediul Agenţiei pentru Protecția Mediului (APM) Gorj intră în reabilitare. Proiectul este finanțat din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României.
Perioada de implementare a Proiectului este de 16 luni de la data semnării Contractului de finanțare.
Obiectivul acestuia este reprezentat de înlocuirea învelitorii, izolarea termică a clădirii și înlocuirea tâmplăriei existente, dotarea cu echipamente generatoare de energie regenerabilă și nepoluantă, de creștere a performanței energetice (pentru producerea energiei electrice necesare pentru iluminat și apa caldă menajeră) ceea ce va conduce la o folosire optimizată a resurselor energetice locale pentru încalzire, apă caldă menajeră și iluminare în sediul APM Gorj.
Valoarea totală acordată în cadrul Contractului de finanțare este de 1.842.930,89 lei cu TVA.