Secretele din planul de restructurare a CE Oltenia. Compania rămâne cu 4.400 de salariați!

Candidatul Partidului Ecologist Român Gorj la Camera Deputaților, Nicolae Ivăniși, a dezvăluit sâmbătă două din lucrurile nespuse din planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia.

Unul ar fi acela să societatea gorjeană va rămâne cu 4.400 de salariați în 2030, față de peste 12.000 câți mai are acum. Asta în scenariul optimist, în care planul de restructurare propus de CE Oltenia ar fi aprobat și s-ar găsi cele 3,3 miliarde de euro pentru investițiile necesare până în 2025. Până acum s-a vorbit doar de pensionarea a 4.700 de salariați, iar abia acum o săptămână managerul companiei a spus că, dintre aceștia, 1.400 ar putea fi de fapt concediați colectiv. Iată că, pe măsură ce trec zilele, aflăm că numărul celor care vor pleca din companie va fi mult mai mare.

Nicolae Ivăniși se întreabă ce alte secrete am mai putea afla, dacă am vedea planul de restructurare în integralitatea lui. "Vom afla adevărul complet abia după alegerile din 6 decembrie. Le mai spun încă o dată minerilor și energeticienilor că au nevoie de voci puternice care să îi reprezinte în Parlamentul României, că poate încă se mai poate salva ceva. Alegerea le aparține. A nu se omite faptul că nu avem la dispoziție întregul plan!!!! Există posibilitatea să avem și alte surprize, ascunse prea bine la acest moment, fiindcă discutăm de sute, chiar mii de pagini din conținut, în posesia cărora este greu de ajuns. De ce? Tot din cauză de "secrete profesionale"!", a transmis Nicolae Ivăniși pe pagina de socializare.

Acesta a comentat pe pagina de socializare două grafice făcute de CE Oltenia, cu privire la planul de restructurare. Unul face referire la scenariile posibile, cel mai dur fiind lichidarea imediată a companiei, cel mediu se referă la închiderea ei până în 2025, iar cel optimist este cel cu rămânerea a 4.400 de salariați. 

Ivăniși spune că nu întâmplător acest plan a fost ținut secret. "Acum vedeți de ce au ținut secret planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia? Pentru că, așa cum v-am mai spus, există riscul de faliment. Deci, avem așa: scenariul 1 - al lichidării imediate a companiei; scenariul 2 - al unui program de restructurare fără investiții - cu închidere a capacităților în 2025; scenariul 3- cel dorit de CE Oltenia și de noi toți, este cel de restructurare cu investiții de 3,3 miliarde de euro, din care compania ar trebui să asigure aproape 1,5 miliarde de euro din surse proprii, până în 2025. O poveste prea frumoasă ca să poată fi adevărată, astfel că rămân în picioare celelalte două scenarii: lichidare imediată sau restructurare cu închiderea capacităților în 2025", a transmis pe pagina de socializare candidatul PER Gorj la Camera Deputaților. 

Ivăniși spune că se teme că lucrurile vor fi chiar mai grave: "Simplificat, după cum vedeți într-unul din grafice, dacă lucrurile merg bine, în 2030 compania va rămâne cu 4.400 de angajați, din cei peste 12.000 câți are acum. Încă un adevăr pe care cei pe care i-ați votat până acum au uitat să vi-l spună. Teama mea este că 2030 o să fie mult mai aproape".

Vă reamintim că Nicolae Ivăniși a candidat la alegerile locale din partea ADN Gorj, obținând aproape cinci mii de voturi. Mai multe partide mici și organizații neguvernamentele din țară și-au unit forțele la alegerile parlamentare și vor candida sub sigla PER, în încercarea de a face pragul electoral.

Galerie foto




Vizualizări: 6,152

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: