Se strânge cureaua la primăriile din Gorj. Bugetul este aproape terminat
Primarii din județul Gorj se confruntă în continuare cu problema lipsei banilor. Bugetul este pe terminate, iar cheltuielile sunt mari. De exemplu, la Primăria Scoarța, vistieria este aproape goală și primarul se teme pentru funcționarea instituției în bune condiții.
Se strânge cureaua din ce în ce mai mult la primăriile din Gorj. Banii sunt bine calculați, tocmai pentru a nu exista riscul să rămână fără salarii. Anumite investiții vor avea și ele de suferit.
Primarul localității Scoarța, Ion Stamatoiu, spune că are zeci de însoțitori pentru persoanele cu handicap și nu îi poate lăsa fără bani. Are nevoie de bani pentru funcționare. ”Dacă nu vom fi sprijiniți și nu vor fi acordate sume către bugetul local, am probleme cu salariile. Noi ținem de bani. O să ne trezim spre sfârșitul anului că nu o să mai avem bani de salarii. Nu vreau să ajung să tai din banii oamenilor. Toți au probleme. Avem și acești însoțitori ai persoanelor cu handicap. Sunt miliarde pe care noi trebuie să le dăm. Avem 38 de însoțitori și până la 80 doar cu indemnizație. Trebuie să-i plătim, nu putem să-i lăsăm fără bani, au nevoie”, a spus primarul Ion Stamatoiou.
Nici la Țicleni situația nu este mai bună. Primarul Radu Constantin a spus că are 60 de asistenți personali, iar în cazul în care nu vor mai avea bani, cei care vor avea de suferit vor fi angajații din primărie.
”Avem 60 de asistenți personali pentru persoanele cu handicap. Noi ne-am propus, în cazul în care rămâne primăria fără bani, să lăsăm funcționarii publici fără salarii și vom da banii la această categorie socială”, a spus primarul Radu Constantin.