Se demolează mai multe școli dintr-o comună din Gorj. Care este motivul!
Mai multe unități de învățământ din comuna Aninoasa vor fi demolate. S-a luat această decizie la nivelul unității administrativ-teritoriale pentru că școlile au fost închise din cauza lipsei elevilor, iar unele dintre ele ajunseseră o ruină. În locul acestora vor fi făcute alte investiții, susține primarul Ilie Petroi.
Nu mai puțin de cinci școli de pe raza comunei Aninoasa vor fi demolate pentru că nu mai sunt folosite de ani buni. Unele dintre ele s-au transformat în ruine odată cu trecerea anilor.
”Avem un corp vechi la școala din satul Sterpoaia, Școala 3 din același sat este deja o ruină pentru că a fost închisă acum 20 de ani. Avem un corp vechi și la școala din Aninoasa care este chiar lângă Căminul Cultural, școala de la Costești s-a închis acum doi ani, iar școala din satul Bobaia are câțiva ani de când nu mai este folosită. Am decis să le demolăm și pentru acest lucru am alocat de la bugetul local 50.000 de lei. Aceste unități nu mai puteau fi folosite, iar reabilitarea lor costa mult mai mult”,a declarat Ilie Petroi, primarul din comuna Aninoasa.
Autoritățile locale vor ca în locul școlilor demolate să facă noi investiții benefice și utile pentru comunitate. „În locul școlii vechi din Aninoasa vrem să facem un centru recreativ pentru că este lângă Căminul Cultural, în locul școlilor demolate la Sterpoaia vrem de asemenea să facem un centru recreativ pentru tineri în locația corpului vechi, iar unde este ruina unei vechi școli ne dorim o bază sportivă”, a mai spus Ilie Petroi.
Autoritățile locale din Aninoasa se vor axa pe unitățile de învățământ funcționale, așa că urmează ca școala din Aninoasa să fie extinsă cu încă patru săli de clase, grupuri sanitare și se va dota cu cele necesare prin PNDL. Valoare investiției aici este de 2 milioane de lei.
De asemenea, și baza sportivă de la Aninoasa, realizată cu bani de la bugetul local, va fi finalizată în perioada următoare.