Schimbarea preşedintelui se lasă cu audit la Asociaţia Nevăzătorilor din Gorj

Rodica Mogoşanu a fost aleasă la sfârşitul săptămânii trecute la conducerea asociaţiei judeţene ce reprezintă interesele persoanelor cu handicap vizual. Rapoartele financiare pe ultimii cinci ani ale asociaţiei pare să nu fi fost pe placul reprezentanţilor de la centru, care au promis un audit.

Asociaţia Nevăzătorilor are cam 1000 de membri la nivel de judeţ, iar conducerea este aleasă odată la cinci ani. Victoria Saioc a fost aleasă în vara lui 2005, iar acum a ajuns la momentul bilanţului, unul prezentat însă în cifre care, după ce au fost citite, au fost criticate de către reprezentanţii veniţi de la Bucureşti pentru a supraveghea alegerile de la Gorj. Rapoartele financiar contabile au fost unele destul de sumare şi de seci, iar cel al cenzorilor nici măcar nu era adus la şedinţă pentru a fi lecturat celor 20 de delegaţi, o persoană apropiată vechii conduceri mergând la sediul asociaţiei pentru a-l aduce şi a-l citi. Cifrele prezentate au fost considerate mult prea evazive de către membrii Consiliului Director Naţional al asociaţiei, Mihai Dima reprezentând conducerea centrală, Marin Stoica fiind invitat din partea filialei Argeş. Donaţiile strânse de filială în cei cinci ani scurşi de la ultimele alegeri au ajuns la peste 71.000 de lei, iar cotizaţiile au fost de 327.000 de lei. Printre cifrele citite în grabă ar fi de amintit „cheltuieli poştale – 12.482 lei” sau „diurnă – 245 lei”, dar şi donaţii făcute unor membri, aspect criticat de şefii de la centru.

„Acest raport financiar contabil a fost făcut ca să fie făcut. El trebuia făcut din 2005 până la 31 decembrie 2009. Trebuia să reflecte anual scăderea cotizaţiilor, dar nouă ni s-au adunat nişte cifre şi s-au prezentat per total. El trebuia să fie făcut pentru a fi înţeles de oricine. Apare un lucru interesant, acela al sponsorizărilor membrilor nevăzători, ceea ce nu am mai întâlnit la alte filiale”, a menţionat Marin Stoica, el spunând că, de la centru, va fi trimisă o comisie de audit intern care să analizeze situaţia cheltuielilor şi veniturilor din filiala Gorj.

Conducere nouă, probleme vechi

Cei 20 de delegaţi prezenţi la şedinţa de sâmbătă, din cei 21 care aveau dreptul să participe la întâlnire, au votat nu doar rapoartele de activitate ale fostei conduceri, dar au ales şi persoanele care să fie în fruntea filialei în următorii cinci ani. Rodica Mogoşanu este noul preşedinte de la Gorj, ea spunând că are o serie de proiecte pe care vrea să le dezvolte în timpul mandatului pe care l-a primit de la colegii săi. „În primul rând voi continua activitatea doamnei Saioc, dar o să încerc să-i sprijin mai mult pe copii cu handicap vizual pentru a fi şcolarizaţi în unităţi speciale. Educaţia este foarte importantă pentru orice persoană, iar eu voi încerca să accesez fonduri pentru programe speciale în acest scop. Îmi doresc o îmbunătăţire a bibliotecii pe care o avem şi îmi propun să fac multe alte lucruri, deşi problema banilor este cea mai importantă care trebuie rezolvată”, spune noua preşedintă.

Mogoşanu îi va avea ca vicepreşedinţi în echipa sa pe Gigi Baldovin şi pe Răzvan Tămârşi, din Comitetul Director mai făcând parte alţi doi membri. Baldovin spune că noua echipă va trebui să pornească la lucru încă de acum pentru a putea avea rezultate în ultimii cinci ani, în caz contrar, viitorul bilanţ putând să nu fie tocmai pe placul celor ce-l vor prezenta atunci. „Avem probleme multe de rezolvat pentru că suntem persoane cu dizabilităţi, iar noi trebuie să cunoaştem cel mai bine aceste probleme. Eu unul îmi propun multe lucruri, dar cel mai mult mi-aş dori să înfiinţez o echipă de golball, dar şi să avem o sală de popice, sală care nu există la nivel de oraş nici pentru persoanele care nu au problemele noastre. Avem multe de făcut în următorii ani”, a menţionat vicepreşedintele asociaţiei.

Vizualizări: 140

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: