Schela suferă de sete, între două rețele de apă

Poveste cum numai în România se poate întâmpla! 700 de familii din satele Schela şi Arsuri au rămas fără apă după ce noua stație de alimentare nu a primit toate avizele de funcţionare, iar stația de apă veche a fost dezafectată! Localnicii au făcut ieri un scandal în toată regula şi îl acuză pe primar de faptul că nu au apă şi le mor animalele şi copiii de sete. Primarul Aristide Şerbănescu spune că nu are nicio vină pentru faptul că oamenii nu au apă, deoarece și el aşteaptă avizul de la Direcţia de Sănătate Publică, fără care nu poate pune staţia in funcţiune.

Localnicii au făcut sesizări peste sesizări chiar şi la Prefectura Gorj. Ieri o comisie s-a prezentat la primăria Schela pentru a verifica legalitatea lucrării. Împreună cu executantul şi constructorul, primarul a mers şi în teren pentru a le arăta celor din comisie că lucrările au decurs corect.

Localnicii au sărit imediat la gâtul primarului şi l-au acuzat că din cauza lui le mor familiile de sete, dar şi animalele. “Ne mor nepoții de sete, la fel şi animalele“, asta este tot ce știu localnicii şi nu îi interesează de avizele pe care primăria trebuie să le obţină. Un sătean se plângea că din lipsa presiunii la apă i s-a ars mașina de spălat pe care a dat 500 de euro. Un altul îl acuza pe primar că a folosit banii satului, dar oamenii nu au de unde să bea o cană de apă. În schimb, spune același sătean, proiectul este făcut pentru o pescărie privată din Schela, care nu ar contribui cu nimic la bugetul local.

Primarul le explică sătenilor că este nevinovat

Aristide Şerbănescu spune că nu are nicio vină pentru că nu este apă în cele două sate. Aşteaptă să primească avizul de funcţionare de la Direcţia de Sănătate Publică. “Dacă primesc oficial o hârtie scrisă de la inspectorii sanitari că pot livra apă, ca și apă menajeră, cu popularizarea printre oameni că până la clorinare apa nu este potabilă, eu îi dau drumul. Dar până nu primesc hârtie scrisă, eu nu îmi pot asuma acest risc“, susține Șerbănoiu.

Până atunci localnicii vor rămâne tot fără apă. Primarul spune că este posibil ca avizul să fie dat chiar şi peste câteva luni.

Rețeaua de apă este deja avariată

Localnicii îl acuză pe primar şi de faptul că reţeaua de apă deja este avariată, deşi este nouă. Edilul are însă o altă părere. Spune că localnici distrug țevile intenţionat, pentru a mai găsi un motiv să îl acuze. “Cum vă explicați că această tablă galvanizată s-a rupt, decât că cineva a făcut asta cu intenție?“, este argumentul primarului din Svhela.

Echipa din cadrul Prefecturii Gorj care s-a deplasat la Primăria Schela spune  că din punct de vedere legal ar fi totul in regulă, la prima vedere. Toate documentele au fost luate la analizat în amănunt, iar în zilele următoare va fi dat un răspuns şi din acest punct de vedere.

Vizualizări: 246

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: