Scenografia de la Dinamo - FCSB are urmări. LPF interzice rolele de hârtie pe stadioane!
În legătură cu reacțiile apărute în mass media cu privire la întreruperea partidei dintre FC Dinamo și FCSB, din etapa a 8-a play off, de pe Arena Națională, din cauza scenografiei pregătită de galeria clubului gazdă, Liga Profesionistă de Fotbal ține să precizeze:
Ne bucură foarte mult că oamenii s-au întors pe stadion și că avem o arenă capabilă să ajute fenomenul fotbalistic prin eleganța și modernitatea construcției ei.
Ne bucură, de asemenea, că fanii au demonstrat pasiune și creativitate în spectacolul oferit tuturor, pentru că rămânem la părerea că suporterii sunt cei mai importanți în întreaga filosofie a fotbalului. Între bucurie și un incident major este însă doar un singur pas. Lăudabila scenografie a suporterilor dinamoviști s-ar fi putut solda cu un accident grav dacă o petardă ar fi fost aruncată pe tonele de hârtii care s-au aflat în incinta terenului de joc la acest meci. Am luat hotărârea ca pe viitor să interzicem accesul pe toate stadioanele Ligii 1 Orange cu role de hârtie, care, din păcate, pot reprezenta un uriaș pericol în cazul în care ar fi aprinse de la o petardă, brichetă sau, mai grav, dacă ar fi impregnate cu substanțe inflamabile. Siguranța spectatorilor e prioritatea numărul unu a Ligi Profesioniste de Fotbal și a celorlalte instituții ale Statului implicate în organizarea jocului, iar punerea ei în pericol ne mâhnește. Așa cum ne-a îngrijorat și faptul că un număr, totuși mic, de suporteri au continuat să arunce cu role de hârtie în ciuda anunțurilor repetate ale crainicului, aducând meciul aproape de o altă întrerupere dictată de brigada de arbitri.
Salutând pe această cale implicarea fanilor, trebuie să precizăm că aceștia au depășit coordonatele de timp și spațiu anunțate în prealabil.
În concluzie, e păcat ca un spectacol atât de frumos, în tribune și pe gazon, să sufere din pricina depășirii unor limite stabilite inițial de comun acord.
Sursa: comunicat LPF