Scandal la o școală de renume din Târgu Jiu
E scandal la Școala Constantin Săvoiu din Târgu Jiu. 21 de părinți au refuzat să-și mai ducă la școală copiii după un conflict care ar fi avut loc între mama unui elev și învățătoare. Totul a pornit de la o întâmplare banală între doi elevi care s-au îmbrâncit, apoi totul a escaladat. Pentru că scandalul nu a fost stins, părinții au depus sesizări la Inspectoratul Școlar Gorj, dar și la Poliție.
Miercuri, 21 de copii din clasa zero nu s-au dus la școală. „Sunt cel puțin 20 de copii. Și al meu este printre absenți. Nu au mers la școală și nici nu vor merge până când nu se vor lua măsuri. Noi am făcut asta în semn de protest. Copiii trebuie să se simtă în siguranță la școală și nu se simt. Copiii au venit speriați că au văzut polițiștii în școală, s-a țipat, a fost scandal. Nu e un caz izolat. Nu se poate ca din cauza unui copil din grup să sufere o clasă întreaga. Vor să mușamalizeze doar pentru renumele școlii”, a mărturisit un părinte.
Directoarea unității de învățământ spune că acest scandal trenează de câteva zile. „Noi am făcut tot ce ține de noi sa mediem aceste conflicte, dar nu putem să mediem noi conflictul dintre un părinte si un învățător atât timp cât părintele își arată disprețul fața de dascălul respectiv. Doamna respectiva a spus că băiețelul a dezvoltat o rinită si voia sa se asigure dacă există praf în clasă sau nu. Și a spus că se vede praful în clasă, în aer. Nu e conflict între copil si copii, copil și învățătoare. Este o dispută legată de orgolii”, a reacționat directoarea școlii, Corina Panduru.
Problema e că incidentul nu a fost raportat la Inspectoratul Școlar deși au venit la școală și polițiștii. „Noi am aflat din spațiul public despre acest incident. Nu am fost anunțați. Au venit două mămici la Inspectorat și au depus o sesizare. O vom analiza. Au fost depuse plângeri și la Poliție din informațiile pe care le avem. S-a constituit o comisie care va verifica toate aspectele semnalate de părinţi”, a spus Ionuț Catrina, inspector școlar.