Scandal între doi bărbați. Unul a ajuns în arest
De la bar a ajuns în arestul Poliției! Este cazul unui bărbat care, pe fondul consumului de alcool, s-a luat la ceartă cu un altul. Victima a solicitat interveniția oamenilor legii.
„La data 15 iunie a.c., polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizați de un bărbat de 28 de ani, din comuna Văgiulești, cu privire la faptul că a fost victima unei agresiuni, în timp ce se afla în incinta unui local public de pe raza comunei.
La fața locului s-au deplasat polițiștii, iar în urma primelor verificărilor efectuate, a rezultat faptul că, în timp ce apelantul se afla în incinta localului, pe fondul consumului de alcool și a unor discuții în contradictoriu, ar fi fost strâns de gât și lovit de un localnic de 34 de ani, fără a-i fi provocate leziuni vizibile. Persoana vătămată nu a necesitat să fie transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violențe.
În continuarea urmăririi penale față de bărbatul de 34 de ani, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore și introducerea în arestul IPJ Gorj, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe”, a transmis IPJ Gorj.