Scandal cu sticle și cuțit la o terasă din Motru
Scandal la o terasă din Motru, unde un bărbat a agrest doi Moreni aflați în local. Sub influența alcoolului, un bărbat de 38 de ani a lovit o femeie cu o sticlă, iar pe un alt bărbat l-a amenințat cu cuțitul.
Polițiști din Motru au fost sesizați prin apelul unic 112, de către un bărbat de 36 de ani, din municipiul Motru, despre faptul că a fost amenințat cu un cuțit de către un alt bărbat.
IPJ Gorj confirmă că un bărbat de 38 de ani, din municipiul Motru, în timp ce se afla în terasa unui local public din aceeași localitate, pe fondul consumului de alcool, ar fi lovit o femeie de 59 de ani cu o sticlă.
Ulterior, cu aceeași sticlă, ar fi lovit un bărbat de 36 de ani și l-a amenințat cu un cuțit, tulburând astfel ordinea și liniștea publică.
”Față de bărbatul bănuit de săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și amenințare, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
La data de 20 august a.c., bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, față de acesta fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile”, anunță IPJ Gorj.