Șase rețineri după scandalul de la Cobra - VIDEO

Șase persoane au fost reținute după o încăierare care a avut loc sâmbătă în fața barului Cobra din Târgu Jiu. Cei implicați în scandal au avut bâte și topoare asupra lor. Un bărbat de 38 de ani a fost rănit, având nevoie de îngrijiri medicale. Cei șase reținuți au între 20 și 41 de ani. După audierile de la Parchet, aceștia au fost puși sub control judiciar pentru 60 de zile.

Scandalul a început în barul situat pe str. Victoriei din Târgu Jiu și a continuat în fața acestuia. O parte a fost filmat de un localnic. Pe imagini se vede că bătăușii aveau arme albe asupra lor. 

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj, Miruna Prejbeanu, a declarat, duminică, pentru Mediafax, că oamenii legii au fost sesizaţi de un angajat al barului în faţa căruia a început scandalul. "Poliţia a fost sesizată de un angajat al unui bar cu privire la faptul că între mai multe persoane care se aflau în incinta localului a izbucnit un scandal. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, au identificat rând pe rând persoanele care au fost implicate, au fost conduse la sediul Poliţiei, iar în urma continuării cercetărilor şi administrării probatoriului, poliţiştii de investigatii criminale au reţinut şase bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 41 de ani, din Târgu-Jiu, bănuiţi de infracţiunea de distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere cu privire la cele trei maşini, una cu geamul spart şi două zgâriate", a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu a preluat ancheta. 

Vizualizări: 8,795

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: