Sancţiuni în valoare de peste 170.000 lei, aplicate de ITM
Inspectorii ITM Gorj au efectuat, în perioada 12-16 iunie 2023, 34 controale şi au aplicat sancţiuni în valoare de 177.770 lei.
Controalele au vizat atât relațiile de muncă, cât și securitatea și sănătatea în muncă. Au fost aplicate 35 sancțiuni contravenționale şi dispuse 138 măsuri obligatorii în vederea intrării în legalitate.
"Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj reamintește angajatorilor faptul că, potrivit prevederilor Legii numărul 108/1999 pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii, republicată și actualizată, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei împiedicarea în orice mod a inspectorilor de muncă să exercite, total sau parţial, controlul ori să efectueze cercetarea evenimentelor potrivit prevederilor legale prin orice acţiune sau inacţiune a conducătorului unităţii, a reprezentantului legal, a unui angajat, prepus ori a altei persoane aflate în locaţiile supuse controlului, inclusiv refuzul persoanei găsite la locul de muncă de a completa fişa de identificare sau de a da informaţii despre evenimentul cercetat”,a transmis George Octavian Romanescu, inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj