Salarii majorate în CE Oltenia

Având în vedere necesitatea armonizării drepturilor salariale în concordanţă cu atribuţiile, responsabilităţile şi eforturile depuse de salariaţi pentru susţinerea activităţii de producţie şi mentenanţă, ca urmare a discuţiilor dintre federaţiile sindicale reprezentative şi semnatare ale Contractului colectiv de muncă şi conducerea societăţii, cu sprijinul Ministerului Energiei, a fost realizată o prima etapă a acestui proces, fiind aprobată majorarea drepturilor salariale, până la clasa 10 a (inclusiv) pentru 835 de salariaţi din activitatea minieră şi energetică, începând cu data de 01.09.2017.

Acest demers de majorare, armonizare şi echilibrare salarială va continuă în perioada următoare având că prioritate recompensarea corectă a muncii fiecărui salariat potrivit aportului şi contribuţiei în realizarea obiectivelor majore ale companiei.

Sursa: Comunicat CE Oltenia

Vizualizări: 6,130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: