Salarii mai mari la SNLO
Angajaţii Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia ar putea primi, în următoarele două luni, salarii mai mari cu 3,7%. Directorul SNLO, Daniel Burlan, susţine că există această posibilitate datorită economiilor care s-au făcut în acest an, cum ar fi trimiterea în şomaj tehnic a salariaţilor. Contractul colectiv de muncă urmează a fi semnat în următoarele două săptămâni.
Conducerea SNLO se întâlneşte astăzi cu sindicalişti pentru a stabili când va avea loc negocierea contractului colectiv de munca pentru următoarele două luni. În urma discuţiilor pe care le vor avea cu cei din comisia de lucru, administraţia Societăţii va avea o întâlnire cu ce din comisia de negociere. Potrivit lui Daniel Burlan, sindicaliştii au multe solicitări pentru următoarele două luni, dar cel mai important va avea loc o indexare cu 3,7% la salarii aşa cum s-a întâmplat la CE Rovinai şi CE Turceni. „Grilele de încadrare de la SNLO vor trebui să fie aceleaşi cu cele de la complexurile energetice, se vor stabili nişte salarii unitare pentru lunile noiembrie şi decembrie şi asta este posibil pentru că am făcut economii. Nu putem intra în Electra cu încadrări diferite”, a precizat Daniel Burlan, director SNLO.