Noiembrie aduce un nou val de disponibilizări

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj a anunţat ieri că în perioada următoare vor rămâne fără un loc de muncă nu mai puţin de 364 de gorjeni. Şase angajatori au notificat deja AJOFM că în perioada următoare vor face reduceri de personal. Rata şomajului ar putea creşte din nou după ce în prezent este de 10,79%.

Rândurile şomerilor se vor îngroşa din nou luna următoare când şase angajatori, atât din sectorul privat cât şi cel de stat, vor face noi reduceri de personal. Numărul gorjenilor rămaşi fără un loc de muncă este de 364, dintre care cei mai mulţi sunt de la Poliţia Comunitară Târgu Jiu care va trimite în şomaj luna aceasta 219 persoane.

Pentru luna noiembrie însă, alţi trei angajatori au făcut notificări în acest sens. Este vorba de CEZ România, care va disponibiliza două persoane din Gorj şi Direcţia Silvică Gorj cu opt disponibilizaţi. „CEZ România desfăşoară un program de restructurare la nivel naţional şi din Gorj vor pleca două persoane. Avem notificări de la şase agenţi economici care vor disponibiliza un număr de 364 de persoane. Direcţia Silvică a anunţat că va reduce opt posturi”, a declarat Ana Maria Niculescu, purtătoarea de cuvânt a AJOFM Gorj.

Din cei şase angajatori unul singur este din sectorul privat şi desfăşoară activitate minieră. De aici vor rămâne şomeri nu mai puţin de 20 de persoane în luna noiembrie.

Printre acei angajatori care au dat veşti proaste angajaţilor se numără şi două primării din Gorj, primăria Turceni cu 19 disponibilizaţi, respectiv primăria Rovinari cu 96 de disponibilizaţi.

Rata şomajului, în prezent, este de 10,97%, în scădere faţă de lună trecută, adică nu mai puţin de 16.230 de şomeri. 

Vizualizări: 173

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: