S-a stins din viață istoricul și criticul Nicolae Manolescu
Cel mai important critic și istoric literar român de după Al Doilea Război Mondial, Nicolae Manolescu, s-a stins din viață sâmbătă, în urma unui stop cardiac. Anunțul a fost făcut de criticul literar Mircea Mihăieș.
În vârstă de 85 de ani, Nicolae Manolescu a făcut un stop cardiac și a fost transportat de urgență la Spitalul Elias din Capitală într-o stare gravă
Nicolae Manolescu, născut Nicolae Apolzan, a fost un critic și istoric literar român, cronicar literar și profesor universitar, membru titular al Academiei Române. A activat și ca politician după Revoluția din 1989. A fost ambasador al României la UNESCO și în legislatura 1992-1996 a fost ales ca senator în județul Sibiu pe listele partidului OCL-(PAC). A fost decorat cu ordinele Meritul cultural în grad de Mare Cruce și Steaua României în grad de Mare Cruce.
Nicolae Manolescu a avut o carieră didactică universitară la Catedra de literatură română a Facultății de Filologie din București începută în 1963, este numit profesor titular abia în 1990. La începutul aceluiași an este ales Șef al Catedrei de Literatură Română, Decan al Facultății de Litere și Rector al Universității București. Se pensionează din învățământ în 2009, dar continuă să predea până 2013. Este președinte al Uniunii Scriitorilor din România din 2005 și până astăzi și director al României literare din 1990 până în prezent.
Cariera politică
Înainte de 1989 n-a fost membru al PCR. Din UTM a fost exclus ca urmare a exmatriculării din facultate în 1958. După 1989 se numără printre membrii fondatori ai Alianței Civice. Devine președinte al Partidului Alianța Civică (PAC), pe care îl înființează în 1991.