S-a aflat pe cât va semna Eugen Neagoe la Craiova
Eugen Neagoe nu a semnat încă pentru Universitatea Craiova, neavâd acceptul despărțirii amiabile de U Cluj. Dar așa cum au promis, oltenii au găsit antrenor înainte de Crăciun, fiind vorba acum doar de semnarea unor documente care întârzie anunțul oficial.
Dacă nu l-au putut numi oficial până la Crăciun pe Eugen Neagoe, oltenii de la Universitatea speră să poată face anunțul oficial până la Anul Nou. Între timp au apărut deja în presă speculații referitoare la contractul lui Neagoe la Craiova. Neagoe ar putea câștiga la Craiova în jur de 12.000 de euro pe lună, conform surselor celor de la gsp,ro care susțin că va semna un contract pe un an și jumătate. ”Mai mult, clubul patronat de Mihai Rotaru își va asuma și banii pe care Neagoe trebuie să-i restituie celor de la U Cluj, 8.000 de euro, sumă care cel mai probabil va fi decontată de olteni sub forma unei prime de instalare”, scriu cei de la gsp, ro în ideea că nu se va ajunge la un acord amicabil cu clujenii.
Neagoe este doljean și are o relație îndelungată cu fotbalul craiovean. Ca antrenor, a pregătit-o pe FC Universitatea Craiova, echipa dezafiliată, pentru scurt timp, în 2005, apoi, în perioada 2010 - 2011, a fost „secundul” lui Victor Pițurcă. Cele mai recente mandate de antrenor înainte să o preia pe CSU le-a avut la U Cluj, Astra Giurgiu (noiembrie 2020 - mai 2021) și Hermannstadt (octombrie - decembrie 2019), dar a pregătit în trecut și pe Pandurii Târgu Jiu.