Rușeț ameninţă unii consilieri cu retragerea sprijinului politic

Ion Rușeț, președintele Partidului Democrat Liberal (PDL) de la Gorj, a declarat ieri la prima ședință de Consiliu Județean, că se mai gândește dacă va renunța sau nu la calitatea de consilier județean, dat fiind că este primul pe listă. Se pare că senatorul așteaptă să vadă mai întâi ce se va întâmpla cu formațiunea de la Gorj după Convenția Națională a Partidului. Mai mult, se pare că Ruşeţ candidează pentru funcţia de secreta executiv la nivel naţional.

Președintele PDL Gorj, Ion Rușeț, a participat ieri alături de toți consilierii PDL la ședința de constituire a Consiliului Județean. Cum a fost deja validat pentru un mandat de consilier județean, Rușeț trebuie să se decidă acum ce funcție va păstra în continuare, cea de consilier sau cea de senator. Decizia va veni cel mai probabil după Convenția Națională a PDL. ”Vom avea timp de gândire, așa cum ne cere legea. Dacă voi aștepta mai mult de 15 zile până să iau o decizie probabil că voi renunța la altă funcție. În cazul în care voi renunța, următorul consilier probabil că va fi Gheorghe Grivei, are experiență în administrație, a fost vicepreședinte al Consiliului Județean. Am avut o discuție cu domnul Militaru și dumnealui se pare că va renunța la această calitate”, a declarat Ion Rușeț, președintele PDL Gorj.

Analiză

Președintele democrat liberalilor de la Gorj a menționat că în urma unei analize aprofundate se va decide chiar retragerea sprijinului politic pentru unii consilieri județeni deja validați. ”Analizăm organizațiile locale și de la caz la caz  este posibil să retragem sprijinul politic unor consilieri județeni validați. Lista supleanților și poziționarea supleanților pentru validare are loc în urma ședințelor organismelor statutare ale partidului și în speță discutăm de Biroul Permanent Județean, dar vom ține cont și de poziția primarilor noștri”, a declarat Ion Rușeț. 

Vizualizări: 181

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: