Rotaru, director cu acte în regulă în primărie
Marian Rotaru, fostul primar din Lelești, este director cu acte în regulă la Direcția Publică de Patrimoniu, din subordinea primăriei Târgu Jiu. Concursul pentru ocuparea funcției s-a încheiat iar fostul primar Rotaru a obținut la proba scrisă 72 de puncte iar la proba interviu a fost declarat admis. Cu alte cuvinte, Marian Rotaru este noul director al Direcției de Patrimoniu, în locul lui Constantin Fârță, cel care s-a pensionat în anul 2014 din motive de sănătate. De atunci și până acum instituția a fost condusă de Mihail Tătaru. Reprezentații primăriei Târgu Jiu au declarat marți că, potrivit legii, Marian Rotaru, își poate ocupa postul în cel mult 15 zile de la data câștigării concursului. Așadar, începând cu 15 august, Marian Rotaru devine șef peste o direcție al cărui principal obiect de activitate este evidența domeniului public și privat al municipiului Târgu Jiu.