Roşca, mesaj către guvern: Trebuie dorinţă, voinţă şi putinţă
Prima vizită a actualului ministru al Energiei, Anton Anton, la Complexul Energetic Oltenia, i-a dezamăgit pe liderii sindicali. Aceştia recunosc că nici aşteptări nu aveau. Nelu Roşca acuză guvernanţii de lipsă de voinţă, iar Nicu Bunoaica spune că se doreşte distrugerea Complexului Energetic Oltenia.
Liderul sindical Nelu Roşca a spus într-o intervenţie la Radio Infinit că nu se doreşte rezolvarea problemelor din Complexul Energetic Oltenia. „Ceea ce a declarat ministrul a fost foarte superficial, nestăpânind situaţia din energie. Problema este la noi. Trebuie dorinţă, voinţă şi putinţă, ca să putem creiona un act legislativ care să permită o schemă de întrajutorare la preţul certificatelor de carbon. Când nu vrem să facem nimic, o dăm cu Uniunea Europeană, o dăm cu oricine altcineva, numai cu noi nu”, a spus preşedintele Sindicatului Liber de la Cariera Roşiuţa, care a precizat că nici nu avea aşteptări prea mari.
Ministrul Energiei, Anton Anton, a vorbit vineri la Turceni despre importanţa cărbunelui în sistemul energetic, dar fără a avansa soluţii pentru problemele grave cu care se confruntă CEO. „România are un mix energetic echilibrat, cu ajutorul căruia putem să rezolvăm încercările la care ne supune sistemul energetic naţional şi la care ne supune vremea. În acest mix energetic, cărbunele are felia lui. Chiar dacă teoretic se va diminua în timp, în sensul că încet-încet termocentralele îşi vor atinge limita de viaţă, nu înseamnă că moare instantaneu, aşa cum au înţeles unii. Cărbunele rămâne, este important, iar în perioada de iarnă, când este frig, cărbunele este cel care salvează sistemul energetic naţional”, a spus Anton Anton.
Bunoaica: Se vrea distrugerea CEO
Nici Nicu Bunoaica, liderul unui sindicat din zona Lupoaia, nu a rămas cu o impresie bună. „Domnul Anton Anton este paralel cu energia pe bază de cărbune. Domnul Vişan conduce ministerul pe această zonă, dânsul este foarte bine pregătit”, a spus Bunoaica. „Am avut o discuţie şi cu domnul Vişan, mi-a spus că dânsul se ocupă de partea tehnică. Nu ştiu care parte tehnică. Ei trebuie să facă ceva să nu dispară energia pe cărbune. Nu se va face nimic. Am convingerea fermă că se vrea distrugerea acestui gigant economic numit Complexul Energetic Oltenia”, a mai spus Bunoaica.
Ministrul Anton a spus vineri la Turceni şi faptul că este o chestiune de timp până când termocentralele vor trece pe gaze. „Încet-încet trebuie să înlocuim cărbunele cu gazul. Peste 40 de ani, cineva va sta la microfonul acesta şi va spune că trebuie să scoatem gazul. Nu ştiu ce vom pune în loc, eu sper să punem fuziune nucleară. Sper să putem face o energie super-curată. Până atunci, trebuie să facem energie din cărbune, să o facem eficient, să avem grijă ca emisiile să fie cât mai mici şi să încercăm să studiem ce putem să facem pe viitor cu această resursă”, a spus Anton.
Ministrul Energiei a fost vineri în Gorj pentru a participa la manifestările dedicate împlinirii a 40 de ani de la conectarea termocentralei din Turceni la sistemul energetic naţional.