Românii vor primi mai puțini bani de la stat pentru programul Rabla

Subvențiile pentru programele Rabla 2024 vor fi mult mai mici. Guvernul va micșora substanțial subvențiile acordate pentru mașinile noi iar tichetul acordat pentru achiziționarea unei mașini electrice va însemna doar o cincime din cât a fost până acum.

Guvernul României a publicat miercuri proiectul de ordonanță de urgență care prevede reducerea valorii tichetelor acordate în cadrul programelor Rabla 2024, Rabla plus și Casa Verde.

Potrivit documentului, „în anul 2024, cuantumul primei de casare acordate prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020 – 2024 este în sumă de maxim 3.500 lei pentru achiziționarea unei motociclete noi sau a unui autovehicul nou în schimbul casării unui autovehicul uzat, respectiv 5.000 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou în schimbul casării a două autovehicule uzate”. În plus, prima de casare se acordă numai în cazul în care beneficiarul deține în proprietate autovehiculul uzat pentru o perioadă mai mare de trei ani.

Dacă până acum statul acorda tichete de peste 50.000 de lei pentru achiziționarea unui automobil electric, „cuantumul ecotichetului acordat prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020 – 2024 este în sumă maximă de 10.000 lei”. Până acum, cei ce cumpărau o mașină electrică prin Programul Rabla beneficiau de un ecotichet în valoare de 54.000 de lei, echivalentul a aproximativ 11.000 de euro. De asemenea, cei ce alegeau un vehicul hibrid cu încărcare la priză primeau un ecotichet în valoare de 26.000 de lei.

Odată cu aceste schimbări, vom vedea o serie de modificări în piața mașinilor electrice, în special a celor accesibile. Spre exemplu, dacă până acum o Dacia Spring putea fi cumpărată cu aproximativ 10-11.000 de euro reducere prin programul Rabla Plus, clienții beneficiari vor avea alocată acum o reducere de doar 2.000 de euro.

Vizualizări: 935

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Tendințe:

Citește și: