Romanescu nu acceptă creșterea tarifelor la apă-canal. Cere demisia lui Pătrășcoiu!
Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, nu acceptă creșterea de tarife la apă și canalizare anunțată de Aparegio Gorj. Edilul spune că majorarea nu poate fi aplicată de la 1 mai, pentru că autoritatea locală nu a fost informată cu 30 de zile înainte, dar și pentru că aleșii din Consiliul Local nu și-au dat votul în acest sens. “Așa cum spune contractul de delegare, cu 30 de zile înainte de orice decizie care presupune creșterea tarifelor la apă și canal în Târgu Jiu, societatea trebuia să înștiințeze autoritatea publică locală. Să înștiințeze, indiferent de mărirea de tarif pe care o solicita. Nu am primit o astfel de solicitare și, ca să vă dau surpriza surprizelor, în AGA, acolo unde Consiliul Local l-a delegat pe domnul Aurel Popescu, dânsul a votat pentru creșterea aceasta de tarif”, a spus primarul.
Romanescu spune că, potrivit legii, Consiliul Local trebuie să valideze noile tarife pentru apă-canal în Târgu Jiu. “În condițiile în care nu ni se va aduce la cunoștință această decizie a AGA și a ADIA, vom face toate demersurile necesare pentru a ataca hotărârile luate de către aceste două autorități”, a anunțat primarul.
Creșterea prețului la apă și canal se va reflecta în facturile din luna iunie, spune conducerea Aparegio. Noile tarife aplicabile cu această lună sunt de 2.82 lei TVA inclus pentru apă și de 3.02 lei cu TVA inclus la canal. ”În toată aria de operare am ajustat prețul apei și tariful la canal. Adică Târgu Jiu, Cărbunești, Motru, Rovinari, Turceni, Peștișani, Novaci, Runcu, Bumbești Jiu, Țicleni, e același preț. S-a adăugat inflația, atât. A crescut cu rata inflației din 2013, de atunci nu a fost actualizat prețul. Vor plăti mai mult cu 14 bani”, a declarat Traian Pătrășcoiu, directorul societății Aparegio.
Romanescu susține însă că deja plătim tariful maxim prevăzut în contractul de delegare, asta în condițiile în care Aparegio nu și-a îndeplinit toate obligațiile. “În acest moment, cetățenii municipiului Târgu Jiu plătesc la valoarea maximă. Hotărârea de Consiliu local vorbește de un preț de 2,42 lei/mc la apă și 2.58 la canal. În 2007, când a fost implementat acest proiect cu finanțare europeană, valoarea la apă era de 0,62. Am ajuns în 2013, respectând acea înțelegere, la 2,42. La canal, în 2007 valoarea era de 0,25 și s-a ajuns la 2,58. La aceste valori ar fi trebuit să se ajungă la momentul finalizării proiectului cu finanțare europeană. Astăzi, cetățeanul din Târgu Jiu plătește la valoarea maximă din proiectul cu finanțare europeană, deși mai sunt foarte multe lucrări de făcut. Stația de epurare de la Târgu Jiu nu este finalizată și nu funcționează linia nămolului, ceea ce ar presupune reducerea costurilor societății cu energia și cu personalul. Lucrările de la stația de tratare a apei din Dealul Târgului nu sunt finalizate nici în acest moment. Nu este finalizată recepția la rețelele de apă și canalizare”, a explicat primarul.
Pentru aceste motive, Romanescu cere demisia directorului de la Aparegio Gorj SA, Traian Pătrășcoiu: “Domnul Pătrășcoiu trebuie să își dea demisia. Dacă nu își dă demisia, fac apel la domnul președinte Cosmin Popescu și la domnul Cristi Pasti să facă demersurile necesare să îl trimită la pensie. Pătrășcoiule, mergi la pensie că ești mult mai liniștit dacă mergi la pensie și lasă societatea în pace”.
La rândul lui, Pătrășcoiu îi cere demisia lui Romanescu pentru că nu și-a făcut timp în cei doi ani de când este primar să treacă pe la stația de epurare, dar în același timp recunoaște că unele lucrări nu sunt finalizate.