Revoltat pe „vaccinarea la chiuvetă”. Este de neînțeles!

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, spune că implicarea cadrelor medicale în eliberarea de certificate de vaccinare false este „de netolerat” şi „de neînţeles” și speră ca toţi care s-au pretat la astfel de fapte să fie pedepsiţi.

„Sper ca fiecare persoană care s-a dezis de la profesia medicală şi de la ce a fost învăţat să plătească pentru asta. Cer întregului corp medical să se delimiteze de astfel de persane care aruncă cu noroi în toată munca oamenilor (...) o muncă uriaşă, cu pierderi uriaşe. Este de netolerat, de neacceptat şi de neînţeles. Sper să fie pedepsiţi şi am certitudinea că instituţiile statului îşi vor face datoria şi vor aplica litera legii pentru fiecare caz pentru că nu cred că cineva are o explicaţie logică pentru aceste lucruri”, spune medicul.

O asistentă medicală din judeţul Gorj a fost reţinută pentru 24 de ore, fiind suspectată că a luat mită de la cel puţin 22 de persoane pentru a le elibera adeverinţe de vaccinare, fără ca persoanele să fi fost imunizate.

Vineri, Ministerul Afacerilor Interne preciza că 366 de dosare penale sunt în lucru privind posibile fraude înregistrate în procesul de eliberare a peste 1.100 de certificate şi adeverinţe de vaccinare.

Vizualizări: 1,725

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: