Restricții relaxate de Paște și de 1 Mai
Starea de alertă pe teritoriul României a fost prelungită cu 30 de zile, începând cu data de 13 aprilie. Restricțiile de circulație vor fi ridicate în noaptea de Înviere. Cei care vor merge la biserică pot circula până la ora 5 dimineața.
Mai mult, Guvernul a prelungit programul magazinelor până la ora 20:00 în localitățile unde rata de incidență nu ar fi permis ca acestea să fie deschise după ora 18:00, însă doar pentru zilele de vineri 23 aprilie și în Vinerea Mare, pe 30 aprilie.
De asemenea, staţiunile montane, cât şi cele de pe litoral vor fi deschise, dar la o capacitate de cel mult 70% din capacitate lor maximă.
Şi în perioada 8 mai - 9 mai, persoanele pot circula între ora 20.00 - 05.00 pentru a participa la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan.