Regulament pentru voucherele de vacanță. “Să ne spună: sunt bani, nu sunt bani”

Comisia mixtă administrație - sindicate se va întruni joi pentru a stabili regulamentul de acordare a voucherelor de vacanță. Nu se știe însă care va fi valoarea acestor vouchere. În actul adițional la Contractul Colectiv de Muncă este prevăzută o valoare de 1.450 de lei, dar precizări recente ale Inspectoratului Teritorial de Muncă arată că valoarea trebuie să fie un salariu minim brut, adică 2080 de lei.

Președintele Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pîrvulescu, vrea să afle cam de ce bani dispune compania. “Să ne spună: sunt bani, nu sunt bani. Să știm dacă toată lumea o să primească voucherele în același timp sau fiecare când pleacă în concediu. În contract scrie după 1 mai, dar asta poate să însemne și decembrie. Trebuie să stabilim clar în regulament”, a spus Pîrvulescu.

Acesta crede că administrația ar trebuie să accepte ca valoarea voucherelor să fie ridicată la 2080 lei. “Dacă ITM a dat acel punct de vedere, nu trebuie să așteptăm să se ajungă la procese”, a spus Pîrvulescu.

Liderul FNME a precizat că pentru modificarea cuantumului voucherului de vacanța trebuie convocată comisia de negociere a CCM, decizia neputând fi luată în comisia mixtă. (R.S.)

Vizualizări: 5,412

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: