Regretă că Pandurii n-a jucat la Liga 3
Pandurii Târgu Jiu retrogradase deja de vara trecută, dar decizia FRF de a nu trimite nici o echipă în cel de-al treilea eşalon a făcut ca echipa fanion a gorjenilor să joace tot în Liga 2. La începutul următorului sezon conducerea clubului a dorit chiar să înscrie Pandurii în Liga 3, dar antrenorul Călin Cojocaru a insistat să joace tot în eşalonul doi.
După un sezon plin de greutăţi pentru echipă, ameninţată cu excluderea din campionat de FRF,cu procese interminabile şi fără nici o finanţare, Pandurii a dus la capăt şi acest sezon, poate cel mai greu din istoria clubului.
Pe criteriul sportiv echipa retrogradase sezonul trecut, iar fostul președinte de la Pandurii, din perioada 2005-2014, Marin Condescu, vorbea atunci de înscrierea în Liga 3 din cauza problemelor financiare.
Condescu a admis că, vara trecută, strategia clubului de a continua în Liga 2, deși inițial nu primise licență pentru eșalonul secund, a fost una greșită.
”Recunosc că era mai bine să rămânem în Liga 3, dar ne-am luat după anumiți oficiali din club. Nu aveam resursele financiare necesare ca să ne salvăm pe teren. În plus, la Liga 3, cheltuielile erau infinit mai mici și cu siguranță acum am fi promovat și jucam din toamnă în Liga 2”, a spus Condescu pentru liga2.ro, precizând că Pandurii va avea ca obiectiv promovarea, dacă FRF nu va lua alte decizii: „Acum, vom începe din Liga 3 și vor avea ca obiectiv clar promovarea anul viitor. Sau poate vom juca tot în Liga 2. Depinde câte echipe se vor înscrie în noul sezon. Multe au probleme financiare și au fost și în iarnă la un pas de desființare. Se mai aude și că FRF vrea să facă 2 serii la Liga 2, cu 12 echipe. Vedem ce va fi la vară. Noi suntem pregătiți de Liga 2”.
Câştigând procesul cu asociaţii, cei de la Pandurii pot acum să se descurce cu transferurile de jucători şi ar putea face un lot mai bun decât cel din actualul sezon.