Record de 38 de grade Celsius în zona Arctică
Recordul de 38 de grade Celsius din zona Arctică a fost validat de Organizaţia Meteorologică Mondială. Specialiştii susţin că acesta este un nou semnal de alarmă privind clima şi încălzirea globală.
Recordul de temperatură de peste 38 de grade în zona Arctică a fost înregistrat în oraşul rusesc Verhoiansk, pe data de 20 iunie 2020. Organizaţia Meteorologică Mondială a validat recent acest record de temperatură de 38 de grade Celsius pentru zona Arctică, atins în oraşul rusesc Verhoiansk pe 20 iunie 2020.
Reprezentanții OMM trage astfel un nou semnal de alarmă privind schimbările suferite de climă la nivel global. "Acest nou record arctic face parte dintre acele observaţii raportate în arhive privind extremele meteorologice şi climatice de către OMM, o agenţie specializată din cadrul ONU, care trage un semnal de alarmă privind schimbările suferite de clima noastră", a subliniat secretarul general al OMM, Petteri Taalas, notând că în acelaşi an şi în Antarctica s-a înregistrat un record de 18,3 grade Celsius.
Localitatea Verhoiansk se află la aproximativ 115 kilometri nord de Cercul Polar, iar temperaturile locale sunt măsurate din anul 1885. Acea regiune a Siberiei orientale are un climat continental foarte secetos, care generează ierni foarte reci şi veri foarte calde.
Ţinând cont de faptul că Arctica este una dintre regiunile în care temperaturile cresc cel mai repede de pe Terra, OMM a creat o nouă categorie, dedicată celor mai ridicate temperaturi înregistrate în orice zonă situată la nord de Cercul Polar.
Anchetatorii de la OMM încearcă să verifice şi o temperatură de 54,4 grade Celsius înregistrată în 2020 şi 2021 în cel mai cald loc de pe Terra, Valea Morţii din California, şi să omologheze un nou record de căldură european, de 48,8 grade Celsius, prag atins în Sicilia în vara anului trecut.