Recomandările ISU Gorj, în perioada sărbătorilor

Reprezentanţii ISU Gorj au lansat în mediul online câteva sfaturi şi măsuri de prevenţie pentru desfăşurarea în siguranţă a manifestărilor din preajma sărbătorilor pascale.


"Pentru cei care aleg să meargă în pelerinaj trebuie să fim atenți încă de la modul în care parcăm autovehiculul pentru a nu bloca accesul autospecialelor de intervenție sau căile de evacuare în cazul producerii unei situații de urgență. Vom acorda o atenție sporită persoanelor vârstnice și copiilor și, bineînțeles, nu supraaglomerăm lăcașurile de cult. Vom utiliza lumânările responsabil și nu-i vom pune sub nicio formă în pericol pe ceilalți enoriași. Pentru cei care aleg să petreacă alături de familie sau prieteni, să facă un grătar sau să utilizeze focul deschis pentru prepararea hranei trebuie să avem în vedere că focul nu va fi niciodată lăsat nesupravegheat. Obligatoriu vom avea lângă noi mijloace de primă intervenție cum ar fi un stingător de incendiu sau recipiente cu apă.
Totodată, vom avea în vedere să nu existe posibilitatea ca focul să se extindă la vecinătăți, iar la terminare vom stinge complet jarul. Ca de fiecare dată, noi vom fi la datorie pregătiți să intervenim pentru gestionarea oricărei situații de urgență.
Tu, nu ezita să apelezi numărul unic pentru apeluri de urgență 112 dacă te confrunți cu o situație de urgență sau dacă ești martorul unei situații de urgență", a transmis ISU Gorj.

Vizualizări: 134

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: