Reacţie după declaraţia secretarului de stat din Ministerul energiei
Parlamentarii ALDE Scarlat Iriza şi Dian Popescu au remis un punct de vedere după ce Corina Popescu, secretar de stat la Ministerul Energiei, a declarat că modificările la Legea Energiei nu sunt în concordanţă cu directivele europene.
Iată comunicatul de presă: „Afirmațiile făcute de anumite persoane din cadrul Ministerului Energiei cu privire la faptul că modificarea Legii energiei ar putea încălca directive europene sunt complet false. Mai mult, actuala formă a legii încalcă flagrant Regulamentul UE nr. 1227 / 2001 al Parlamentului European privind integritatea și transparenta pieței angro a energiei.
Reamintim că la sfârșitul săptămânii trecute, secretarul de stat Corina Popescu, din cadrul Ministerului Energiei, a anunțat că ar putea fi declanșată procedura de infrigement asupra României de către Comisia Europeană, pe motiv că modificările aduse Legii energiei ar putea afecta concurența în piață.
Însă, realitatea este cu totul alta!
Vreau să explic câteva detalii, pentru a clarifica opinia publica despre aspecte care poate nu sunt cunoscute. În primul rând, vreau să spun că de la început reprezentanții ministerului s-au opus acestor modificări, chiar înainte de a fi discutate. Ceea ce mie îmi ridică un mare semn de întrebare. Oare nu cumva Guvernul Cioloș, respectiv ministrul Energiei, suțin interesele unor companii străine?
Ca reprezentant al Parlamentului României, mă simt dator să explic de ce modificările invocate de către secretarul de stat Corina Popescu sunt complet false. Căci legea așa cum este ea, în forma actuală, încalcă normele europene și nicidecum modificările invocate, propuse de către Parlament!
„Obiectivul sporirii integrității și transparenței piețelor angro de energie ar trebui să fie promovarea unei concurențe deschise și echitabile pe piețele angro de energie în beneficiul consumatorilor finali de energie.”
1.În spiritul acestei reglementări, la art. 36 (1), legea modificată impune tarife nediferențiate de acces la rețea, tuturor solicitanților si nu diferențiate ca în vechea lege făcută special pentru „băieții deștepți"
2. Legea vine clar în sprijinul consumatorului, creând pentru prima dată o obligație pentru reglementator de a acționa în așa fel încât să se obțină cel mai mic preț la consumatorul final, conform art. 71 (1).
3. Din punct de vedere al transparenței și al integrității, România era singura țară europeană cu prețuri secretizate la contractele de export. Putem vedea oricând la ce prețuri exportă operatori comerciali din Polonia, Germania sau Ungaria, dar nu există această obligație și în România. Acest lucru este îndreptat în noua lege la art. 43(3). Probabil Ministerului Energiei îi este teamă că de acum oricine poate observa că exporturile românești de energie sunt cu prețuri de până la 8 ori mai mici decât importurile.
4. De asemenea, este pentru prima dată definită în lege sintagma, pană acum generalistă, de „siguranță a sistemului energetic". La art. 3(4), 3(73) și 36(7), această noțiune legată de cuantumul serviciilor de sistem este clar menționată. Este de prisos să amintim că această sintagmă înseamnă ceva pentru actualul guvern, ANRE și "băieții deștepți" si altceva pentru consumatorul român.
5. Noua lege obligă ca statul, dacă cere servicii suplimentare de stocare a combustibililor (apă, gaz, cărbune) pentru a asigura siguranța energetică, să creeze si mecanisme prin care costul acestor servicii să poată fi recuperat de către producători ( art. 28 f).
6. Păstrând in totalitate un grad ridicat de favorabilitate pentru energiile regenerabile (art. 70), noua lege aliniază producătorii de energie la aceeași linie de start. Astfel, statul este scos din ipostaza de cumpărător necondiționat indiferent de conjunctură si preț, al unora dinte producătorii cunoscuți in genere cu aceeași sintagmă de „băieții deștepți" (art. 3 alin. 4).
Consider că vechea lege era destinată și favorabilă unui grup de doar câteva sute de persoane. Modificările făcute sunt în favoarea a 20 de milioane de români. O lege trebuie să fie în orice moment adaptabilă la nevoile unei mase largi și nu destinată doar unor privilegiați“.