Râuri de lacrimi la Motru
Puhoi de lume ieri în cel de-al doilea municipiu al judeţului, parcă toţi motrenii ţinând să fie alături de familia lui Alexandru Predescu, tânărul de 17 ani mort duminică după ce a fost surprins de o avalanşă în zona staţiunii Straja. Sute de colegi de liceu de-ai acestuia, precum şi vecini din cartier, dar şi simpli locuitori ai oraşului au plâns şi s-au rugat pentru liniştea sufletească a adolescentulului.
Alexandru Predescu era singur la părinţi, fapt care i-a sensibilizat şi mai mult pe locuitorii oraşului, ieşiţi pe străzi pentru a urmări cortegiul funerar. Zeci de elevi ai liceului George Coşbuc, acolo unde învăţa adolescentul, au purtat coroane de flori, alte sute având prinsă în piept câte o fotografie cu Alexandru Predescu. Toţi l-au vorbit de bine şi şi-au adus aminte cu drag despre cel pe care unii încă nu îl credeau mort dacă nu l-ar fi văzut în coşciug. „Era un coleg super, tot timpul venea şi mă întreba dacă mă poate ajuta cu ceva, dacă vedea că am probleme. Numai el făcea lucrul acesta şi nu doar cu mine, era săritor la orice coleg care avea o problemă. Este incredibil cum a putut să moară. Nici nu am putut crede până luni seara, când am vorbit cu o rudă de-a lui, care mi-a spus că el este cel găsit în avalanşă”, spunea o fostă colegă de şcoala generală de-a acestuia. Ciprian, un alt fost coleg de-al lui Alexandru, nu credea nici el că prietenul lui a ajuns aşa de repede în lumea celor morţi. „Pur şi simplu nu e de crezut aşa ceva. Am vorbit cu el cu două săptămâni în urmă, când era în Austria şi ştiu că era super fericit că poate să schieze acolo. Schia cel mai bine dintre toţi pe cei pe care îi cunosc, iar despre Straja ştiu că îmi spunea că o cunoaşte ca în palmă. Nici nu-mi dau seama cum s-a putut întâmpla o aşa nenorocire”, spunea băiatul.
Alex şi-a luat la revedere de la întreg oraşul
Cortegiul funerar a străbătut principalele străzi din municipiul Motru pe parcursul a circa trei ore, timp în care, pe trotuare alte sute de oameni au ieşit pentru a transmite condoleanţe familiei îndoliate. Unele femei au izbucnit în lacrimi, precizând că plângeau deşi nu îl cunoşteau pe adolescentul mort, ci doar la gândul că o familie şi-a pierdut singurul copil. „Plângem, normal că plângem pentru că ne trec lacrimile când vedem câtă durere este la mama asta care-şi duce acum singurul copil la groapă. Nu-i cunoaştem pe ei, pe părinţi, direct, dar am aflat de necazul lor şi dacă tot ne-am nimerit aici am zis să ne uităm şi noi să vedem, dar la atâta jale şi tristeţe nu ai cum să nu plângi, ca mamă în primul rând”, spunea o femeie căreia lacrimile îi curgeau şiroaie pe obraz. Ca ea au fost multe alte motrence pe care soţii Predescu nu le vor cunoaşte poate niciodată, dar pe care ieri le-au simţit aproape.
Vecinele de bloc au plâns şi ele din greu de luni încoace, mai ales că ştiau că Alex se jucase până săptămâna trecută cu copii lor. Ieri le venea greu să creadă că atât i-au fost zilele unui băiat căruia nimeni nu avea ce să-i reproşeze. „Era un copil deosebit, nu aveam ce să-i spunem ca reproş. Era respectuos, bine crescut, ce să mai, nu aveai de făcut vreun comentariu rău la adresa lui. Păcat că s-a dus aşa de tânăr şi nu mai există. Parcă ieri s-a jucat pe aici printre blocuri cu copii mei. Aşa a vrut Dumnezeu probabil, deşi, pentru liniştea mamei lui, era cred mai bine să fi trăit, indiferent cât de grav ar fi fost rănit. Nimeni nu ni-l mai poate aduce însă înapoi”, ne-a precizat Maria Tudosie. O altă vecină, alte vorbe de bine despre puştiul teribil trecut pe lumea cealaltă mult prea devreme. „Nu putem să spunem cât de rău ne pare pentru ce i s-a întâmplat lui şi acestei familii. Nu mai avem cuvinte. Le transmitem condoleanţe părinţilor lui, care oricum sunt terminaţi de când şi-au pierdut unicul lor fiu. Este ceva tragic şi e cu atât mai tragic cu cât nenorocirea asta s-a întâmplat la o familie de oameni deosebiţi pentru oraşului nostru. De asta a şi venit atâta lume să fie prezentă la înmormântare, pentru ca părinţii aceştia să simtă dragostea noastră şi să treacă mai uşor peste nenorocirea de care au parte”, afirma femeia.
Prietenii i-au dus crucea pe ultimul drum
La fel de înduraraţi ca şi părinţii au fost şi prietenii lui Alexandru care ieri i-au purtat acestuia crucea şi fotografia pe ultimul drum spre cimitir. Adolescenţilor nu le venea să creadă că bunul lor amic a sfârşit atât de tragic şi s-a stins aşa de tânăr. „Este incredibil. Am văzut la televizor că erau căutări la Straja, dar nu m-am gândit la el pentru că îl ştiam de bun schior. Am vorbit cu el chiar înainte să plece şi, normal, că la 17 ani îţi faci alte planuri de viaţă, nu te gândeşti că o să mori. Am rămas toţi cu sufletul împietrit când am aflat că el e cel mort”, spunea un amic al lui Alexandru. Adelin, „băiatul cu crucea” a avut ingrata misiune de a-i purta prietenului său simbolul morţii pe drumul spre cimitir. „Nici acum nu pot să concep că Alex e mort. Niciodată nu mi-a trecut prin cap că o să ajung să-i port eu lui crucea şi mai ales la o aşa vârstă. Vorbisem cu el vineri, înainte să plece la Straja şi totul era în regulă. Nu ne gândeam noi că acum, peste nicio săptămână pe el îl ducem la groapă, iar eu o să-i car lui crucea”, spunea băiatul.
Puştiul mai avea o singură dorinţă, despre care, în câteva cuvinte, ne-a vorbit o vecină, prietenă de familie. „Îşi dorea tare mult să facă o petrecere mare la majorat. Împlinea 18 ani anul viitor şi asta ştiu că îi cerea tatălui lui, să-i dea voie să îşi invite prietenii din oraş, colegii, să se distreze cu ei. Uite ce s-a ales acum de dorinţa lui, prietenii îi cară crucea şi-l duc pe ultimul drum la cimitir. Asta-i viaţa omului”, spunea, oftând, vecina de bloc şi mare dreptate avea. Alexandru Predescu a murit duminică, după ce a fost surprins de o avalaşă în munţii Vîlcan, la câţiva kilometri de staţiunea Straja. Acesta a decedat împreună cu un bărbat din Timişoara, de 55 de ani, ambii fiind împătimiţi ai practicării schiului în condiţii extreme. Cei doi au părăsit pârtiile amenajate din staţiune, plecând pe munte, unde au fost surprinşi de o avalanşă, trupurile lor neînsufleţite fiind descoperite de echipele de salvamontişit şi jandarmi după circa 24 de ore de căutări.