„Răscoală” pentru un cavou construit ilegal la Muşeteşti
Scandal ieri după-amiază ca la uşa cortului în curtea bisericii din satul Grui, unde localnicii s-au adunat pentru a vedea ce e de făcut după ce s-au trezit peste noapte cu un cavou construit chiar lângă lăcaşul de cult. Oamenii sunt extrem de revoltaţi mai ales că proprietarul nu-i bagă în seamă, iar preotul spune că s-a construit fără acceptul său, deşi primarul din Muşeteşti crede că omul Domnului „nu este străin” de cele întâmplate, lucrurile urmând să fie tranşate duminică.
Biserica din Grui, modernizată anul acesta, era mândria localnicilor, până ieri, când oamenii şi-au dat seama că cineva face din Casa Domnului o mică afacere personală. La nici 10 metri de lăcaşul de cult a crescut peste noapte un cavou pentru două persoane, ridicat de la suprafaţa solului, fără nici un fel de săpătură. Sătenii s-au strâns cu mic cu mare pentru a-i cere socoteală preotului şi pentru a afla de la Comitetul Parohial cine este de vină, toţi fiind convinşi că la principalele sărbători nu vor mai putea să dea ocol bisericii cu lumânări aprinse pentru că, lângă proaspătul cavou, ieri au mai fost înfipte beţe pentru alte 3-4 construcţii de acest gen.
„Am venit, am întrebat şi a spus meseriaşul că nu are nicio treabă cu mine, că el are aprobare de la preot. Am sesizat şi Primăria, cel de la urbanism i-a cerut să sisteze lucrarea, a venit şi Poliţia, dar ei şi-au văzut de treabă şi la lumina farurilor de maşină au lucrat. Când am venit noi ei şi-au luat catrafusele şi au plecat. Cel care construieşte zice că face ce vrea el. Nu ştiu ce va ieşi din acest tărăboi”, afirmă Iulian Roşculete, din Consiliul Parohial.
Soluţia – dărâmarea
Revoltaţi, localnicii au fost la un pas de a intra cu tractorul în cavoul în care cimentul încă nu se întărise bine, dar, până la urmă, cei mai vulcanici au fost potoliţi, deşi nu au renunţat la idee. „O vom dărâma pentru că aici e teren donat de noi şi de strămoşii noştri. Am dat bani cu nemiluita pentru a face biserica asta şi unii îşi bat jos. El nu are nicio hârtie, să mă dea pe mine în judecată pentru că îi dărâm asta. Păi o să ajungă unii să sape în biserică şi preotul o să ţină slujba afară, în stradă. Ce, cred că nu mai mor dacă îşi fac cavoul aici-”, afirmă Doru Nistorescu.
Argumentele pentru demolare sunt cât se poate de evidente, dacă o ascultăm pe bătrânica a cărei casă este amplasată gard în gard cu biserica şi cimitirul din Grui. „Eu am fântână aici şi ei bagă morţii până la mine în casă- Au mai vrut unii treaba asta. Nu mă las acum din nou. Păi eu mai beau apă de acolo- Nici măcar nu fac gropi. E bătaie de joc”, spune Angela Ungureanu, proprietara casei de lângă biserică.
VINOVAT
În mijlocul balamucului a picat ieri şi primarul din Muşeteşti, Ion Ciobea, care aruncă vina pe preot. „Părerea mea este că preotul nu e în necunoştinţă de cauză. Părinte eu cred că dvs nu sunteţi în necunoştinţă de cauză. Aveţi un comitet aici de conducere, noi, ca Primărie nu avem voie să dăm autorizaţii decât cu aprobarea comitetului dvs, deci nu avem ce căuta în problemele dvs”, s-a adresat edilul către preotul din Grui.
„Omul spune că are un act prin care revendică terenul, a venit singur şi a ridicat cavoul. Eu nu am nicio implicare, deşi el trebuia să aibă şi aprobarea mea. Consiliul Parohial şi credincioşii vor decide ce se va întâmpla. Nu am luat nici un ban, îmi respect legile bisericii, mă subordonez ierarhilor mei”
Ion Ciocârlan, preot