RAR anunță că staţiile ITP pot face din nou verificări!
Reprezentanții RAR au anunțat că stațiile autorizate pentru inspecții tehnice periodice (ITP) pot continua efectuarea inspecțiilor, dar doar printr-o procedură manuală. Acest lucru a fost decis pentru în prezent nu este posibilă emiterea documentelor aferente, iar clienții vor fi informați ulterior pentru a reveni și a le ridica.
Această soluție a fost adoptată ca urmare a unui incident tehnic care a afectat serverele RAR și a blocat activitatea în cadrul reprezentanțelor.
„Registrul Auto Român a luat o decizie intermediară până la deblocarea situaţiei din staţiile ITP şi până la repornirea aplicaţiei informatice SIRAR prin care se gestionează evidenţa online a inspecţiilor tehnice periodice”, au transmis, printr-un comunicat de presă, reprezentanţii instituţiei.
Stațiile autorizate ITP au primit instrucțiuni clare din partea RAR pentru a realiza inspecțiile manual, iar datele vor fi introduse în aplicația SIRAR odată ce acesta va redeveni operațional. Înregistrările se vor face în ordinea în care au fost efectuate verificările, pentru a asigura o procesare corectă.
Măsura temporară are ca scop prevenirea situațiilor în care șoferii ar putea primi amenzi pentru lipsa inspecției tehnice. În acest fel, posesorii de vehicule pot continua să circule legal pe drumurile din România, în ciuda dificultăților tehnice.
„Momentan, staţiile ITP nu vor putea elibera documentele doveditoare la finalul verificărilor. Persoanele care prezintă vehiculele la ITP vor fi înştiinţate în vederea revenirii pentru ridicarea ulterioară a certificatului de inspecţie tehnică.
Măsura a fost luată pentru ca posesorii de autovehicule să poată circula pe teritoriul României fără a risca sancţiuni pentru lipsa efectuării ITP. Recomandarea RAR este să contactaţi staţia la care doriţi să mergeţi şi să vă asiguraţi că aceasta funcţionează în condiţiile propuse momentan şi vă pot oferi serviciul de care aveţi nevoie”, au arătat sursele citate.
RAR a precizat că echipele sale tehnice lucrează intensiv pentru a remedia problema și a readuce activitatea la normal cât mai curând posibil. Incidentul, produs joia trecută, a afectat funcționarea serverelor, ceea ce a generat aglomerație și întârzieri în reprezentanțe.