Rânca: Ultima zvâcnire a iernii a scos utilajele pe șosea
În timp ce în zonele joase din Gorj, a plouat, la munte, precipitațiile s-au transformat în ninsoare. A nins, joi, în stațiunea Rânca preț de câteva ore și s-a depus un strat subțire de zăpadă.
Drumarii au acționat cu utilajele pentru deszăpezire pe drumul ce duce spre Rânca. Până acum, nu au fost semnalate probleme în trafic.
"Temperaturile scăzute au dus la transformarea ploii într-o zăpadă destul de abundentă. S-a acționat cu material antiderapant și cu utilajele cu lama. Acum s-a topit deja zăpada pentru ca a început sa ploua. S-a circulat fără nicio problemă. Nu au fost incidente", a transmis Cristi Tudor, reprezentant al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova.
Șoferii sunt sfătuiți să verifice prognoza meteo dacă și-au planificat să meargă la munte.