Răducan, impresionat de primirea făcută de Călinoiu şi Cârciumaru

Florin Cârciumaru şi Ion Călinoiu, lideri PSD şi membri asociaţi în club, s-au prezentat ieri în faţa presei cu fularul pandurilor la gât pentru a-l primi pe Narcis Răducan, noul preşedinte executiv al CS Pandurii. Ion Călinoiu şi Florin Cârciumaru s-au obişnuit să apară la conferinţele importante ale CS Pandurii. La fel s-a întâmplat şi cu Eugen Pîrvulescu, pe care apoi l-au dat afară cu riscul de a aduce clubul într-un scandal naţional.

Florin Cârciumaru şi Ion Călinoiu l-au asigurat pe Narcis Răducan de tot sprijinul lor, aşa cum au făcut şi cu Pîrvulescu. „La nivelul clubului nostru de fotbal lucrurile s-au aşezat şi avem o echipă completă de oameni profesionişti“, a spus Ion Călinoiu. Narcis Răducan îşi programase conferinţa de prezentare la Bucureşti, dar a fost nevoit să vină în faţa presei gorjene mai ales că şi reunirea lotului a fost tot în Capitală. Până la urmă, Răducan a fost impresionat de primirea făcută. „Deşi în cariera mea, cea de jucător şi de conducător, am schimbat multe cluburi nu ştiu dacă mi s-a întâmplat vreodată să fiu prezentat de preşedintele Consiliului Judeţean şi primarul oraşului. Asta arată dragostea pentru fotbal în Oltenia. Pentru mine este onorant“, susţinut Răducan, acesta făcând şi aprecieri la adresa activităţii lui Marin Condescu şi Eugen Pîrvulescu.

Vizualizări: 160

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: