Nimeni nu vrea să cumpere nocturna de la Târgu Jiu

Primăria municipiului Târgu Jiu vrea să vândă stadionul pe bucăţi, însă nu se găsesc cumpărători. O primă astfel de licitaţie este organizată mâine de către reprezentanţii primăriei, însă nici măcar un cumpărător nu a achiziţionat caietul de sarcini. Municipalitatea vinde nocturna, gardurile şi o parte din bunurile care fac parte din actualul stadion Municipal din Târgu Jiu, pentru a construi un stadion modern ale cărui costuri sunt estimate la 20 de milioane de euro.

Nocturna, dar şi celelalte bunuri de pe Stadionul Municipal pe care primăria vrea să le scoată la licitaţie, nu au cumpărători. Joi este organizată o primă licitaţie pentru valorificarea acestor bunuri, însă nici măcar un cumpărător nu s-a interesat de obiectele puse la bătaie. Reprezentanţii primăriei spun că în cazul în care bunurile nu vor fi adjudecate mâine, licitaţia se va relua în fiecare zi de joi a lunii. ”Joi are loc licitaţia publică pentru vânzarea unor echipamente aferente Stadionului Municipal din Târgu Jiu. În caz de neadjudecare, licitaţia se reia în fiecare zi de joi a lunii”, a spus Lavinia Truşcă, purtătorul de cuvânt al primăriei Târgu Jiu. Licitaţia publică cu strigare va avea loc la sediul primăriei Târgu Jiu. Reprezentanţii autorităţilor locale spuneau în urmă cu puţin timp că sigur se vor găsi cumpărători pentru bunurile demolate de pe stadion. ”Sunt destule oraşe, destule municipii care sunt interesate pentru a-şi procura asemenea echipamente în vederea modernizării stadioanelor pe care le au”, declara Marius Ionescu, directorul tehnic al Primăriei Târgu Jiu. Cert este că primăria vrea să obţină circa 3,7 milioane de lei din vânzarea la bucată a nocturnei, tabelei şi unor tribune sau garduri, însă aproape două milioane de lei se vor duce numai pentru demontarea acestor bunuri. Conducerea de la CSM Rm Vâlcea s-a arătat până acum interesată de nocturna de la Târgu Jiu, însă nu şi-a anunţat participarea la licitaţia organizată de administraţia publică locală.

Vizualizări: 166

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: