Puterea, fără senator în Gorj! Tudor Barbu trece în opoziţie
Puterea a rămas fără senator în Gorj, asta după ce liberalul Dian Popescu a trecut cu partid cu tot în opoziţie, iar Tudor Barbu a anunţat ieri că pleacă de la Partidul Conservator şi se înscrie în PNL. Singurul senator al PSD, Toni Greblă, a demisionat de mai multe săptămâni, când a devenit judecător la Curtea Constituţională. Raportul dintre putere şi opoziţie s-a mai echilibrat acum în Gorj. Dacă anul trecut erau zece parlamentari la putere şi doar Niculina Mocioi în opoziţie, acum din cei zece parlamentari rămaşi, patru sunt în opoziţie.
"Deși nu am decât un an de Parlament, dar am 24 de ani de presă politică, am înțeles că ținuta morală, educația și bunul simț sunt deasupra intereselor vremelnice de partid sau de orientare politică. Fapt pentru care vreau să anunț că rămân consecvent alianței de centru-dreapta, în care am intrat acum câteva luni. Mă numesc Tudor Barbu, senator de Gorj, părăsesc Partidul Conservator astăzi, înțelegând să rămân consecvent cu mine și cu ținuta mea morală și voi activa începând de azi în grupul parlamentar al marelui Partid National Liberal", acesta a fost anunțul de ieri făcut în plenul Senatului de parlamentarul gorjean Tudor Barbu.
Că acesta este la fel de gorjean ca și Victor Ponta și că amândoi trec prin județ cam la fel de des este o altă discuție, de actualitate fiind acum migrarea lui Tudor Barbu de la PC la PNL, după ce în decembrie 2012 fusese ales pe listele PPDD. De altfel, campania pe care a dus-o atunci în județ, alături de Dan Diaconescu, rămâne o amintire care și acum îi supără pe unii șefi ai PSD Gorj, mai puțin pe Dian Popescu, liderul liberal spunând că el a purtat discuții intense cu Barbu pentru migrarea acestuia la PNL.
Surpriza liberalilor
Vestea că Barbu a trecut de la PC la PNL a devenit publică ieri după-amiază, cam la aceeași oră la care premierul Victor Ponta anunța componența noului său Guvern și, ca urmare, puțini au avut timp să discute și despre mutarea parlamentarului gorjean. Vestea i-a surprins pe unii dintre liberali, care așteaptă acum o ședință oficială la partid pentru a le fi prezentat noul coleg pentru a crede că o asemenea informație este „pe bune”. „Am văzut ceva la televizor, dar aștept de la președintele nostru o confirmare. Dacă Dian spune că așa este, atunci o să cred. Dacă mutarea asta e făcută pentru întărirea sprijinului parlamentar de care PNL are nevoie consider că e un lucru bun, mai ales că am devenit partid de opoziție. Probabil dumnealui are motive temeinice să treacă de la un partid la putere la unul intrat în opoziție. Așteptăm să ne fie prezentat într-o ședință a Biroului Permanent Județean și vedem ce va mai fi”, spune șefa femeilor liberale din județ, Mădălina Ciolocoi.
Purtătorul de cuvânt al filialei, Victor Banța, nu a părut atât de surprins de mutarea făcută de Barbu, fiind convins că fostul exponent de frunte al PPDD a devenit un politician de dreapta și așa vrea să rămână în continuare. „Am auzit demult că domnul senator era nemulțumit întrucât intrase în PC ca parte a Alianței de Centru Dreapta și vroia să rămână de dreapta și după ce ACD a rupt alianța cu PNL. Nu e o surpriză pentru mine și cred că va face organizația și mai vizibilă, pentru că domnul Barbu se distinge de tipicul aleșilor de la Partidul Poporului. Nu a venit cu populisme și chiar într-o emisiune tv cu mine a avut o intervenție pertinentă”, declară Victor Banța.
Rotaru rămâne la PC
Deputatul Răzvan Rotaru, ales în decembrie 2012 tot pe listele PPDD și migrat la PC împreună cu Tudor Barbu nu îl mai urmează pe acesta și la PNL. Parlamentarul de pe Colegiul 1 rămâne conservator, chiar dacă nu unul prea vizibil la nivel de județ. Rotaru spune că aflase despre plecarea lui Barbu de la conducerea PC și menționează că nu mai are nicio legătură cu acesta pentru a fi afectat de decizia de a se înscrie în PNL.
Nici șefa PPDD Gorj, deputatul Niculina Mocioi, nu pare uimită de mutarea făcută de fostul ei coleg de partid, aceasta neuitând însă declarațiile dure pe care le-a făcut în trecut Barbu la adresa lui Dian Popescu, interesant fiind de urmărit de acum încolo modul în care va evolua relația dintre cei doi. „A fost o relație furtunoasă între cei doi senatori pentru că la momentul campaniei electorale erau concurenți și luptau pentru același Colegiu. Acum sunt amândoi senatori și colegi pe același Colegiu și rămâne să vedem ce vor face mai departe și dacă domnul Barbu va fi liberal pentru o perioadă mai lungă sau scurtă de timp”, spune Mocioi.
PSD – nici un senator în Gorj!
Înscrierea lui Barbu în PNL face ca pentru prima dată după 1990 PSD să nu aibă în județ un senator, asta după ce Toni Greblă a devenit judecător la Curtea Constituțională. Alegeri pe Colegiul lăsat vacant de acesta nu pare să fie organizate prea curând și, cel mai probabil, nici până la finalul mandatului, așa că liberalii dețin în momentul de față cei doi senatori ai județului. Dian Popescu e convins că va face echipă bună cu Tudor Barbu în apropiata campanie electorală, fiind de așteptat ca, odată cu intrarea PNL în opoziție, fostul jurnalist de la OTV să redevină incisiv față de mai marii PSD Gorj, așa cum a arătat și în 2012. „Cu domnul Tudor Barbu am purtat discuții de mai mult timp pentru a ni se alătura, iar acum dumnealui a făcut acest pas. Îl consider un câștig pentru organizație și în perspectiva alegerilor europarlamentare, dar și a celor prezidențiale. Colegilor din organizație o să-l prezint peste câteva zile. Pe 13 martie aveam o întâlnire regională la Râmnicu Vâlcea, cu domnul Antonescu și acolo vor veni primarii din județ, noi, cei doi senatori și deputatul filialei, precum și membrii din Biroul Permanent Județean. Pe 15 martie vom avea o Delegație Permanentă și atunci domnul Barbu va fi prezent și în sediul partidului”, spune Dian Popescu.