Puncte de prim ajutor în satele izolate din Gorj

Crucea Roşie a luat iniţiativa înfiinţării unor puncte de prim-ajutor în localităţile izolate, acolo unde ambulanţele ajung cu greu când vremea este nefavorabilă.

Un prim punct a fost înfiinţat acasă la familia Petre şi Elena Ciuclea din satul Pleşa, oraşul Bumbeşti Jiu. Familia Ciuclea va avea rolul de a rezolva urgenţele minore şi de a preveni agravarea situaţiilor în cazul unor urgenţe care necesită asistenţă medicală. Directorul executiv al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie Gorj, Grigore Righter, a instruit familia Ciuclea, dotând acest punct cu o trusă medicală de prim ajutor, care dispune de glucometru, tensiometru şi un sistem de monitorizare EKG cu citire de la distanţă.

Punctul de prim ajutor din satul Pleşa a fost înfiinţat sâmbătă, în prezenţa primarului Constantin Bobaru şi a consilierului local Sergiu Tarău. Crucea Roşie a lansat proiectul „Puncte de prim ajutor în zone izolate”, pornind de la realitate că 40% din populaţie locuieşte la sate, iar la unele dintre acestea se ajunge foarte greu.

Vizualizări: 181

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: