PSD luptă pentru eliminarea viceprimarului Ion Fugaru
PSD va face demersurile necesare pentru ca peremistul Ion Fugaru să nu mai fie viceprimarul oraşului Târgu Cărbuneşti. Anunţul a fost făcut ieri la Gorj TV de pesedistul Cristian Toader Pasti, care spune că nu este normal ca PRM să aibă viceprimar, din moment ce are un singur consilier local, iar PSD cinci. Fugaru spune că nu ştie „ce i s-a năzărit fostului primar Pasti, care în 12 ani nu a făcut cât a realizat actualul primar Mazilu în doi ani”.
Partidul Social Democrat a anunţat că va încerca să îl schimbe din funcţie pe viceprimarul din Târgu Cărbuneşti, Ion Fugaru. Pentru schimbarea acestuia PSD are nevoie de opt voturi. Cum social – democraţii au doar cinci consilieri, mai au nevoie de trei voturi de la alte partide.
Culmea este că omul pe care PSD doreşte să îl pună viceprimar, Iulian Călina, crede că propunerea partidului este una mincinoasă, câtă vreme a fost blocat în demersului lui de a candida la şefia filialei. „Nu mă interesează să fiu viceprimar şi nu cred în susţinerea domnului Toader Pasti. În ce calitate face astfel de propuneri, că nici măcar nu mai este membru la PSD- Eu i-am aprobat demisia şi acum a fost numit să se ocupe de filială- În ce calitate- A revenit azi-noapte în partid şi nu ştiu eu-”, a declarat revoltat Iulian Călina.
Cristian Toader Pasti i-a replicat că nu a plecat din PSD ci doar s-a transferat la filiala Târgu Jiu, deşi se declară în continuare „cetăţean al oraşului Târgu Cărbuneşti”. „Nu înţeleg revolta domnului Călina, în condiţiile în care eu mă lupt să îl punem viceprimar. PSD îl va susţine în continuare, dar trebuie să îşi schimbe atitudinea”, a declarat acesta.
Toader Pasti: „Au făcut din PSD partidul lui Bachus”
Cristian Toader Pasti susţine că nu va candida la şefia PSD Târgu Cărbuneşti, pentru că este funcţionar public, ci doar se va ocupa de reorganizarea filialei. „Domnul preşedinte executiv al PSD Gorj Ion Călinoiu m-a desemnat să reorganizez filiala. Nu este admisibil să avem cinci consilieri care mai mult dorm la şedinţele de consiliu. În loc să facă opoziţie, consilierii noştri fac jocurile primarului şi ale lui Fugaru”, a spus ieri Toader Pasti în cadrul emisiunii Agenda locală, difuzată pe Gorj TV.
Pasti a fost până acum câţiva ani şef atât la PSD Târgu Cărbuneşti, cât şi la primăria din localitate şi susţine că acum filiala este într-o stare deplorabilă. „Au transformat PSD în partidul lui Bachus, îşi ţin şedinţele de partid la cârciumă, nu este posibil aşa ceva. Alegerile care ar fi trebuit să fie duminică nu s-au ţinut pentru că, din 160 de delegaţi prezenţi, doar 30 erau membri veritabili ai PSD. Restul erau oameni aduşi de domnul Călina să îl voteze. Păi erau 30 de romi în sală, care nu ştiau ce e cu ei acolo”, a mai spus Pasti. Călina i-a replicat însă că nu a trecut de ani buni pe la partid şi habar nu are că mulţi romi din localitate s-au înscris în PSD.
Cosmin Popescu: „Este exclus ca PDL să voteze cu PSD”
Revenind la dorinţa lui Pasti şi Călinoiu de a-l schimba pe Fugaru, pesediştii se bazează în acest demers pe susţinerea PDL. „Noi avem cinci consilieri PSD şi ne mai bazăm pe cei patru de la PDL. Ne trebuie minimum opt voturi ca să îl schimbăm pe Fugaru”, a spus Pasti. Ceilalţi consilieri provin de la PNL (5) şi PRM (1).
Preşedintele interimar al PDL Gorj, Cosmin Popescu, susţine că este exclus ca democrat-liberalii să voteze cu PSD la Târgu Cărbuneşti. „Nu se pune problema, cele spuse de domnul Toader Pasti nu au nicio susţinere. Ştiţi bine că a mai fost un consilier al nostru, domnul Miloşescu, care a trădat în favoare PSD şi a fost dat afară din PDL. Acum văd că fostul nostru candidat la primărie, Miloşescu, este susţinut de Călinoiu la şefia PSD Cărbuneşti. Mă rog, asta e politica, e treaba lor ce fac, dar să nu se bazeze pe susţinerea PDL”, a declarat Cosmin Popescu.