Protestează pentru că nu le-au fost prelungite detaşările la CEO
Circa 20 angajaţi ai Minprest au protestat joi la Consiliul Judeţean Gorj, după ce în prealabil au făcut acest lucru şi la sediu CEO din Târgu Jiu. Nemulţumirile acestora pleacă de la faptul că detaşările la CE Oltenia nu le-au mai fost prelungite şi acum trebuie să revină pe vechile joburi de la Minprest, lucru care implică venituri mai mici.
Conform conducerii societăţii Minprest, este vorba de 28 de angajaţi care au fost detaşaţi la CE Rovinari în 2011 şi mai apoi la CEO, după înfiinţarea complexului. La sfârşitul lunii septembrie le-au expirat detaşările, în şedinţa Directoratului complexului decizându-se să nu mai fie prelungite. Ca urmare, conducerea Minprest le-a oferit posturi în cadrul societăţii, însă pe altă ramură, dat fiind faptul că serviciul de pompieri de la exploatarea minieră de la Rovinari, acolo unde lucrau în trecut, este deservit în prezent de o altă societate. Doar cinci dintre cei 28 nu ar fi vrut să semneze acordul pentru revenirea în cadrul societăţii Minprest. “Pentru 28 de angajaţi din cadrul Minprest s-a încetat detaşarea în cadrul CEO. Începând cu 1 octombrie trebuiau să vină la servici. Au venit, li s-au refăcut formele pentru Minprest, şi-au făcut fişa medicală, nemaiavând locurile pe care le aveau ei înainte le-am propus alte locuri de muncă. O parte au acceptat, alţii nu. Doar cinci nu au vrut să semneze. Unii care sunt acum în greva foamei au acceptat, au semnat. O parte s-au dus pe lăcătuş pe Dragoteşti, o parte sunt muncitori necalificaţi pe partea de împădurire. Acolo luau salariile mult mai bune. Noi le-am oferit aceleaşi condiţii salariale ca înainte de plecarea în CEO, nu s-a diminuat niciun leu. Ei fiind pe posturi de PSI aveau un salariu mai mare, salariul lor este cu 1-1,5 milioane peste minimul pe economie, plus tichetele de masă pe care atunci nu le luau”, a spus Gabriel Giorgi, directorul general al societăţii Minprest.
Trimişi la împăduriri
Conducerea Minprest le-a garantat celor 28 de oameni că le va oferi şi transportul dacă se pune problema deplasării în alte localităţi însă marea majoritate sunt solicitaţi la împăduriri, tot în zonă. “Le-am spus că le asigurăm şi transportul. Chiar avem nevoie de ei acolo. Ne apucăm să facem împădurirea pe halde la Rovinari. Tot în zonă sunt. Avem omul şi locul. Ei nu înţeleg că nu mai merge ca înainte, să stea claie peste grămadă într-un loc, să vină ziua de salariu şi să nu-i intereseze. Toată lumea lucrează. Am avut excedent de personal pe Motru şi deficit pe Jilţ. I-am dus pe Jilţ şi nu a comentat nimeni. Ei sunt tot în Rovinari şi comentează”, a mai spus directorul Giorgi.
Protestatarii au anunţat că vor continua greva până când li se va face dreptate.