Protestează împotriva concesionării izlazului comunal
Mai mulți localnici din comuna Dănești vor protesta mâine în fața primăriei, după ce au aflat că primarul a inițiat un proiect de hotărâre privind concesionarea islazului comunal. Este vorba de peste 100 de hectare de teren.
În şedința de Consiliu Local de mâine, unul dintre proiectele de pe ordinea de zi prevede concesionarea islazului comunal. Localnicii au aflat de acest lucru și nu sunt de acord cu inițiativa primarului Emilian Rusu.
La proiectul de hotărâre privind concesionarea izlazului comunal se opune și un consilier local, care mâine organizează un protest în fața primăriei, chiar în timpul ședinței de consiliu. „Primarul și secretara vor să concesioneze izlazul comunal. Ne-au spus că vor să facă acest lucru pentru că sunt obligați de o ordonanță de urgență, însă oamenii din comună nu vor. Eu am strâns semnături prin sat, de la oamenii care își pășunau animalele pe acest izlaz, pentru că nu sunt de acord. Am aproximativ 80 de semnături. Noi marți la 13.30 organizăm și un protest în fața primăriei, chiar înainte să înceapă ședința de consiliu. Eu și cu cetățenii suntem singurii care ne opunem acestui proiect”, a declarat Marian Ciulavu, consilier local PPDD.
Primarul comunei Dănești, Emilian Rusu susține că a inițiat un proiect de hotărâre pentru concesionarea izlazului comunal pentru că vrea să respecte legea. „Este o ordonanță de urgență care precizează faptul că în termen de 30 de zile de la publicare trebuie să concesionez izlazul comunal dacă se află pe domeniul public și să se închirieze dacă e pe domeniul privat. Deocamdată nu se știe cine îl va concesiona, pentru că o să organizăm licitație. Locuitorii sunt liberi să facă miting. Eu îmi fac datoria și respect legea. Eu am făcut proiectul așa cum e legal, iar consilierii locali decid dacă vor vota dau nu”, a declarat primarul.