Protest la Poliţia Locală Târgu Jiu: Nu te poţi duce la o intervenţie doar cu un baston şi un spray!

Circa 30 de poliţişti locali din Târgu Jiu au protestat joi, 19 octombrie, timp de două ore, în faţa unităţii, nemulţumiţi de faptul că nu mai primesc norma de hrană. Poliţiştii locali s-au plâns cu această ocazie şi de lipsa dotărilor şi i-au cerut primarului Marcel Romanescu să facă un control la unitate.

Poliţiştii locali au venit „înarmaţi” cu pancarte pline cu mesaje adresate atât conducerii Poliţiei Locale, cât şi municipalităţii. „CL nu uita şi Locala e a ta!”, „Au încercat să ne închidă gura, norma e doar picătură” sunt doar câteva dintre mesajele protestatarilor.

Poliţiştii au rămas fără norma de hrană pe luna septembrie. Fiecare a pierdut câteva sute de lei la salariu. „A trebuie să amânăm CAR-urile, să amânăm ratele pe care le avem, să facem înţelegeri cu băncile. Ne-am făcut socotelile pe banii pe care îi avem şi fiecare avem datorii”, a explicat poliţistul local Amalia Burlan.

„Ni s-au ţinut nişte şedinţe, ni s-a spus că nu este bine să ieşim în stradă, să ne cerem drepturile. Să aşteptăm până pe 30 octombrie. Până atunci s-ar putea să fie prea târziu. Vrem să tragem un semnal de alarmă acum”, a spus Constantin Preda, poliţist local.

Poliţiştii locali cred că de vină pentru neacordarea normei de hrană este conducerea unităţii. „Norma de hrană este doar picătura care a umplut paharul. Prin acest protest vrem ca toate aspectele nelegale să fie verificate de domnul primar. Avem o serie de revendicări scrise pe care i le vom înmâna. Sperăm să se ia măsurile legale cu persoanele responsabile, în caz contrar protestele vor continua”, a spus Stelian Mihu, liderul Sindicatului Pro Lex Gorj.

Romanescu, în mijlocul protestatarilor

Primarul Marcel Romanescu a mers să discute cu protestatarii, însă nu le-a putut garanta că vor primi norma de hrană pe ultimele patru luni ale anului. Acordarea normei de hrană ar urma să fie analizată în şedinţa de Consiliu Local de la finalul acestei luni.

Sindicaliştii i-au mai cerut primarului să verifice legalitatea încasării sumei de 500 de lei lunar de către Elena Drăghescu, o salariată a Poliţiei Locale, pentru aplicarea vizei de control preventiv. „Ştim că s-au făcut referate către domnul director şi către primărie. Nu putem cere autorităţilor să ne asigure norma de hrană iar în interiorul insituţiei să se petreacă lucruri negative”, a mai spus sindicalistul Stelian Mihu.

Reprezentanţii Poliţiei Locale Târgu Jiu spun că nu este nimic nelegal la mijloc. „Doamna Drăghescu este numită prin decizia conducătorului instituţiei din anul 2013 pentru a aplica această viză”, a declarat Alexandra Petriţa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Târgu Jiu.

Urdea, pe făraş?

Poliţiştii locali s-au plâns de lipsa dotărilor. Spun că nu au mai făcut trageri de ani buni şi că au folosit la intervenţii spray-uri expirate. „Nu te poţi deplasa la o intervenţie doar cu un baston şi un spray. E nevoie şi de o armă. Bine ar fi să nu se şi folosească. Trebuie să existe dotare. Aşteptăm de ani buni să se aducă aceste materiale în instituţie”, a precizat Ionuţ Duţescu, poliţist local.

Primarul Romanescu a spus că ia în considerare şi o demitere a şefului Poliţiei Locale, dacă cele reclamate de protestatari se vor adeveri. „În condiţiile în care se constată toate aceste lucruri se poate ajunge şi într-o astfel de situaţie. Au fost mai multe discuţii, dar e prima dată când primesc un document oficial de la reprezentanţii sindicatului”, a explicat primarul din Târgu Jiu.

Vizualizări: 5,699

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: