Protest la Obștea Peștișani
Zeci de proprietari de păduri din Peștișani îl contestă pe președintele Ion Poenaru, despre care spun că ocupă abuziv această funcție. Oamenii sunt nemulțumiți că a fost ales alt președinte în persoana lui Sorin Tivig, în decembrie, dar degeaba.
Coproprietarii au protestat la sediul obștii, dar Ion Poenaru s-a închis în birou și nu a stat de vorbă cu ei.
La fața locului, au fost și forțele de ordine. "Este un abuz de putere și forță. Nu vrea să plece. Cine pleacă de lângă oala cu smântână?", a spus unul dintre protestatari. "Noul președinte, domnul Tivig, a avut 267 de voturi. Dânsul, domnul Poenaru, 26. Noi, după 3 luni, nu putem să intram pe proprietatea noastră. Nu vrea sa predea actele, ștampila. Interesul dânsului este mârșav. A spus că va mai conduce obștea asta doi, trei ani de acum încolo", a spus un alt participant la manifest.
În replică, Poenaru a declarat la Radio Infinit că el este legal președintele obștii, că aceasta este sentința instanței. "E părerea lor, dar nu e adevărat. Instanța s-a pronunțat. Șefii care au fost aleși nu au nicio calitate. Sunt președinte până când instanța spune altceva", a reacționat Ion Poenaru.
Obștea Peștișani are în administrare peste 10 mii de hectare de pădure și este cea mai mare din țară.