Protest la Finanţe
Angajații din Finanțe organizează proteste, astăzi, între orele 13:00 şi 14:00, la sediile Ministerului Finanţelor şi al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Participanţii se declară nemulţumiţi de discrepanţele salariale existente în instituţii (prag de până la 25% doar la salariul de bază, la care se adaugă şi sporuri specifice, în condiţii similare de muncă şi pregătire/specializare).
Sindicaliştii reclamă:
Impunerea de obiective instituţionale unui personal subdimensionat (locaţii deservite de doar 4-5 persoane);
Îngrijorări cu privire la neimplicarea angajatorilor/ordonatorului principal de credite în susţinerea finanţiştilor pentru o poziţionare corectă în noua lege a salarizării, lipsa dialogului social cu privire la acest subiect;
Lipsa deciziei politice de a se demara elaborarea unui Statut al finanţistului, similar cu al altor categorii de funcţionari care desfăşoară activităţi specifice, precum activitatea desfăşurată de angajaţii sistemului instituţional al Ministerului Finanţelor;
Pregătirea profesională continuă este deficitară;
Necorelarea fişelor de post cu realităţile activităţii desfăşurate;
Sisteme informatice şi structuri IT, greoaie, uzate moral;
Necorelări salariale în concordanţă cu actualele restricţii/incompatibilităţi şi răspunderi suplimentare pentru diferite categorii de finanţişti (cu referire la proiectul de act normativ ce priveşte responsabilizarea suplimentară a inspectorilor fiscali şi imputarea cheltuielilor de judecată acestora în solidar cu instituţia);
Condiţiile de lucru inadecvate, pe alocuri sub standardele de decenţă;