Bebeluș de 7 luni, găsit fără suflare într-o pungă de plastic, într-o localitate din Dolj
Un băiețel de şapte luni a fost găsit mort, miercuri, de polițiști, într-o pungă de plastic şi ascuns în iarbă, în comuna doljeană Sălcuța.
Potrivit unui comunicat al IPJ Dolj, polițiștii au fost alertați de către un bărbat că nu-l găseşte pe nepotul său, în vârstă de 7 luni.
„La faţa locului s-a deplasat un colectiv de poliţişti care au constatat că apelantul locuieşte în aceeaşi casă cu nora sa, o minoră de 15 ani, din judeţul Mehedinţi, care le-a declarat poliţiştilor că nu-l mai găseşte pe fiul său de 7 luni”, a transmis IPJ Dolj.
Întrucât au existat suspiciuni cu privire la declarațiile făcute de mamă, polițiștii au început să-l caute pe bebeluș în proximitatea locuinţei, iar cadavrul minorului a fost găsit „într-o zonă cu vegetaţie deasă, fiind pus într-o pungă de plastic”, potrivit comunicatului.
„Cadavrul copilului a fost transportat la morgă, în vederea efectuării necropsiei, rezultatul fiind că moartea a fost patologică şi neviolentă”, a menționat IPJ Dolj.
Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Ei continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului.