Protest al persoanelor cu dizabilități, la Târgu Jiu

Câteva zeci de persoane cu dizabilități și însoțitori ai persoanelor cu handicap au protestat vineri în Piața Prefecturii din Târgu Jiu. Principala solicitare a acestora este ca salariile de însoțitor și indemnizațiile de handicap să fie plătite din bugetul de stat, nu din bugetele locale.

Persoanele cu handicap se tem că administrațiile locale nu vor avea bani să le asigure aceste drepturi. „Prima nemulțumire este că dorim să se termine odată cu experiențele acestea, ale copiilor și adulților cu dizabilități. Suntem trimiși de la o ușă la alta, sunt create niște instituții care se bat cap în cap, iar pe noi ne pun pe drumuri. Dorim să rămânem la bugetul național de stat. Să nu rămânem la primării, pentru că primăriile spun că nu au bani să ne achite salariile de însoțitor și indemnizațiile de handicap”, a declarat Robert Gavrilescu, unul dintre organizatorii acestui miting.

Este un protest la nivel național, în cel puțin 30 de orașe fiind organziate astfel de acțiuni. ”Este vorba despre bugetul acesta care s-a alocat persoanelor cu dizabilități, care am înțeles că este zero. Și, se va trece totul pe fondurile primăriei. A mai fost aceeași situație prin 2003, 2005, 2006, iar primăriile nu au putut da indemnizațiile de însoțitor, de handicap, pe motiv că nu erau bani la buget. În orașele mari, s-ar putea să ajungă, dar sunt localități care nu vor putea subvenționa. Sperăm să le vină mintea la cap”, a spus Vevente Chiș.

Spre finalul protestului, prefectul de Gorj, Ciprian Florescu, a mers în mijlocul protestatarilor pentru a le asculta doleanțele. Reprezentantul Guvernului în tertoriu a primit de la liderii acțiunii și un memoriu, cu toate problemele pe care aceștia le-au semnalat.

Galerie foto




Vizualizări: 3,043

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: