Recomandările autorităților pentru gorjenii care taie porcul

În scopul prevenirii toxiinfecţiilor alimentare și a oricăror alte probleme de siguranță alimentară în perioada sărbătorilor de iarnă, când, în mod tradiţional, consumul unor alimente creşte considerabil, D.S.V.S.A. Gorj a întocmit un plan de măsuri specifice, pentru verificarea condiţiilor de igienă în care sunt produse, depozitate, transportate şi valorificate carnea de porc şi alte produse alimentare cu consum crescut.

D.S.V.S.A. Gorj a luat măsura informării consumatorilor pentru:

- efectuarea examenului trichineloscopic al cărnii de la porcii sacrificaţi în gospodărie;

- cumpărarea cărnii şi preparatelor din carne de porc numai din unităţi autorizate/înregistrate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor;

- prezentarea riscului major de îmbolnăvire la care se expun cei care cumpără şi consumă carne de porc de origine necunoscută, nesupusă examenului trichineloscopic.

În continuare vă prezentăm câteva informații esențiale pentru sănătatea și viața cetățenilor:

 TRICHINELOZA este o boală parazitară care se transmite la om (zoonoză) prin consumul de carne de porc (porc domestic sau porc mistreț) și de produse din carne de porc neexaminate sanitar-veterinar prin examen trichineloscopic.

La porcul viu infestat cu parazitul Trichinella spiralis, boala nu se manifestă clinic și astfel proprietarul poate considera în mod eronat că porcul crescut în gospodăria proprie nu este bolnav, întrucât nu a avut niciun fel de simptome de boală.

 D.S.V.S.A. Gorj le recomandă consumatorilor să se adreseze circumscripțiilor sanitare-veterinare și pentru siguranța alimentelor sau medicilor de liberă practică împuterniciți teritoriali, pentru efectuarea examenului trichineloscopic, ÎNAINTE de a proceda la prepararea și consumul cărnii de porc.

Sacrificarea porcului şi consumarea acestuia în familie, fără efectuarea controlului sanitar-veterinar al stării de sănătate a animalului şi al salubrităţii cărnii obţinute, poate avea consecinţe grave:

Dacă porcul este bolnav, prin vânzarea necontrolată riscaţi să îmbolnăviţi alţi oameni sau alte animale, iar răspândirea bolilor la animale sau om se pedepseşte, conform legii.

Porcul crescut în gospodărie, precum și carnea și produsele din carne provenite de la acesta, sunt interzise a fi comercializate!

În situaţia în care medicul veterinar constată că porcul dumneavoastră este bolnav, nu riscați sacrificarea şi consumul cărnii. Veţi fi despăgubit de stat la valoarea de piaţă a animalului, numai dacă acesta este identificat și înregistrat.

Nu consumaţi carnea şi nu o preparaţi, până nu obţineţi de la medicul veterinar rezultatul examinării pentru Trichinella spp., cu rezultat negativ.

Examinarea cărnii provenite de la porcii sacrificaţi în vederea depistării trichinelozei este esențială.

Pentru această analiză, este suficientă o probă de cca. 100–150 grame de carne, recoltată din pilierii diafragmatici (două formațiuni musculare fusiforme, ȋn forma literei V, care se gǎsesc ȋntre ficat și plămân).

În situația ȋn care proba de pilieri diafragmatici este insuficientǎ cantitativ, aceasta se va completa cu urmǎtoarele formațiuni musculare:

- diafragma – porțiunea musculo-tendinoasǎ care separǎ cavitatea abdominalǎ de cavitatea toracicǎ și care, de regulǎ, rǎmȃne prinsǎ pe fața internǎ a coastelor;

- musculatura intercostalǎ - douǎ coaste alăturate nedesfǎcute (cu musculatura dintre ele), ȋn lungime de circa 10 cm;

- baza limbii.

Rezultatul examinării trichineloscopice este disponibil în câteva minute, iar costul este accesibil publicului larg (circa 20 lei).

Comercializarea cărnii de porc neexpertizate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor se sancţionează cu amenzi cuprinse între 20.000 și 40.000 de lei.

Cumpăraţi carne de porc, produse sau preparate obţinute din aceasta, numai din locuri sau spaţii autorizate şi supravegheate sanitar-veterinar, care, prin programul de control implementat de către inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitare-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, garantează că acestea provin din abatoare autorizate, unde este asigurată asistenţa sanitară-veterinară permanentă.

În cazul în care cetăţenii doresc să achiziţioneze produse alimentare care se comercializează în cadrul unor târguri organizate în această perioadă, sau din pieţele agro-alimentare, trebuie să fie atenţi la câteva aspecte:

– existenţa şi funcţionarea vitrinelor frigorifice în care sunt expuse alimentele de origine animală;

– integritatea ambalajelor, care trebuie să asigure protecţie pe timpul transportului, depozitării şi comercializării;

– etichetarea produselor alimentare, cu date referitoare la tipul produsului, originea acestuia, condiţiile de păstrare, data obţinerii după caz, termenul de valabilitate etc.

– comercializarea brânzeturilor trebuie să se efectueze în ambalaje de unică folosinţă (pungi din plastic sau hârtie cerată de uz alimentar) şi să îi fie oferite consumatorului informații privind identitatea producătorului, sortimentul de produs, data obţinerii, înscrise pe o etichetă ataşată pe ambalaj‚ pe cutia de plastic sau pe putina pentru brânzeturi.

Este recomandat ca ouăle și alte produse alimentare care se consumă în mod tradiţional în această perioadă, cum sunt: cozonacii, prăjiturile, legumele de sezon etc., să fie achiziţionate din spaţii amenajate şi autorizate aflate sub controlul personalului de specialitate.

De asemenea, înainte de achiziţionarea alimentelor de origine animală, din locuri specializate în acest sens, asiguraţi-vă că vânzătorul este echipat corespunzător, poartă halat de protecţie şi bonetă, iar manipularea alimentelor neambalate o realizează cu mâinile acoperite de mănuşi curate sau de unică folosinţă.

În conformitate cu prevederile Deciziei Comisiei Europene nr. 2014/709/UE, cu modificările și completările ulterioare, este interzis transportul de porci vii, carne proaspătă sau preparate din carne de porc destinate consumului propriu, provenite din gospodăriile populației situate în zonele aflate sub restricții, ca urmare a evoluției unor focare de pestă porcină africană (PPA).

Menționăm că județul Gorj figurează pe lista regiunilor din România aflate sub restricții PPA (lista este publicată în Partea a III-a a Anexei la Decizia de mai sus). La ora actuală, în județ evoluează mai multe focare active de PPA.

De aceea, în prezent, inspectorii D.S.V.S.A. Gorj, împreună cu reprezentanți ai I.P.J. Gorj, I.J.J. Gorj și I.S.U. Gorj efectuează controale în traficul rutier, pentru prevenirea și descurajarea transportului și comerțului și ilicit de porci vii, carne și preparate din carne de porc pentru consum propriu, provenite din gospodăriile aflate în zonele cu restricții.

În acest sens, vor fi verificate mijloacele de transport, inclusiv autoturismele proprietate personală, privind respectarea măsurilor sanitare-veterinare, conform legislaţiei în vigoare.

Numărul de telefon al „Call Center”-ului A.N.S.V.S.A. este 0800.826.787 şi poate fi apelat gratuit de către cetăţeni, din orice reţea de telefonie, pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor.

Vizualizări: 2,292

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Gospodar:

Citește și: