Sunt insecte dăunătoare și tupeiste, ca țânțarii și muștele, cărora înțeleg dacă le vrem moartea. Dar sunt și insecte inofensive și amărâte pe care nu înțeleg de ce le-am omorî.

Am citit, aici, o declarație foarte simpatică a unui administrator de bloc. Zice domnul așa: ”Sunt insecte care trăiesc și ele. De pe munca omului, trăiește și o furnică. Așa stau și ele. Noaptea, pe străzi. Ziua, la subsol.”

E drept, înțeleg că insectele despre care se plâng târgu-jienii nu sunt ploșnițe, ca aceea din poza de mai sus, ci gândaci de bucătărie. Pe aceia nu sunt pregătit să-i apăr și nu o să mă supăr dacă chemați dezinsecția.

Dar, dacă vă vine o ploșniță în casă, vă rog, n-o deranjați și n-o aruncați afară. Le știți, sunt acelea despre care oamenii se plâng că ”put” (ceea ce nu se întâmplă decât dacă se simt atacate, în nici un caz din senin, deci un motiv în plus să le lăsați în pace). 

Vedeți voi, ploșnițele au mai multe stadii de dezvoltare. În penultimul sunt verzi, iar apoi, pe măsură ce îmbătrânesc și se pregătesc să moară, devin maronii, cum sunt în general cele care intră pe ferestre. Vin de afară în casă nu ca să ne mănânce mâncarea, să ne muște copiii sau să facă avansuri nevestelor, ci pentru că sunt în căutarea unui loc ferit și cald (de obicei ”invazia” se petrece înspre toamnă-iarnă, când vremea se mai răcește) unde să moară. Atât vor: să moară liniștite. Și, dacă le lăsați în pace, veți vedea că chiar vor muri în 1-2 zile, iar atunci le puteți aduna cu fărașul și arunca la coș, împăcați cu voi că n-ați luat o viață, fie ea și de insectă. Din contră, ați permis unor bătrânei în nevoie să moară fără să se simtă în pericol și fără să deranjeze pe cineva, în liniștea casei voastre. 

A.M.