Promite că asfaltează străzile din Cartierul Narciselor, chiar dacă nu are bani
Vești bune pentru târgujienii care locuiesc în Cartierul Narciselor, din Târgu Jiu. Autoritățile promit că, din vară, vor demara investițiile în zonă. Se va începe cu asfaltarea străzilor, însă lucrările nu vor fi gata până la sfârșitul anului. Nici bani pentru finalizarea investițiilor nu sunt asigurați în acest moment, însă primarul Marcel Romanescu își pune speranțele într-o rectificare de buget pozitivă.
Edilul a transmis că lucrările vor demara în curând, însă nu sunt bani momentan pentru ca acestea să fie duse la bun sfârșit. „Am prevăzut o sumă pentru acest an. Nu știu dacă se vor finaliza în totalitate în 2019 aceste străzi. Vor fi începute și încercăm să găsim fonduri la rectificare să încercăm să le finalizăm. Anul acesta, vor demara investițiile în acea zonă. La rectificarea din august, mai alocăm ceva bani pentru aceste străzi”, a explicat Marcel Romanescu.
Dacă nu se vor găsi bani la rectificarea din august, primarul a anunțat că mai are o variantă. Să ia bani din cei destinați unor investiții pentru care nu s-a stabilit constructorul. „Rectificarea va fi oricum. Depinde dacă va fi pozitivă sau negativă. Trag speranțe că va fi una pozitivă. Vom încerca să drămuim acei bani pe care îi avem și, în august, să avem o imagine foarte bună a modului în care sunt valorificate lucrurile pe care le scoatem la licitație. Pentru proiectele cu finanțare europeană, suntem obligați să asigurăm o cotă de cofinanțare în acest an și, dacă vedem că nu se finalizează licitațiile, chiar și de acolo putem să luăm anumite sume pentru a putea aloca bani pentru astfel de investiții”, a mai adăugat primarul Marcel Romanescu.