PROMISIUNE: Drumul distrus de la Preajba, reabilitat în această vară

Drumul care face legătura dintre municipiul Târgu Jiu şi localitatea componentă Preajba reprezintă o provocare pentru şoferii care se încumetă să tranziteze acea zonă. În urma lucrărilor efectuate pentru reţeaua de canalizare, drumul a fost spart, iar accesul autovehiculelor se face cu greutate doar pe un singur sens. Drumul este plin de gropi astfel că autovehiculele se deplasează cu dificultate. Autorităţile locale dau asigurări că vara aceasta drumul va fi modernizat.

Greu de parcurs drumul care permite accesul în Preajba, pe strada Aviatorilor din municipiu. Drumul este aproape impracticabil, dat fiind faptul că s-au efectuat lucrări de canalizare în zonă. Lucrările au fost finalizate în toamna anului trecut şi de atunci nu s-a mai intervenit pentru reabilitarea drumului. Cetăţenii din zonă sunt nemulţumiţi de faptul că municipalitatea nu ia măsuri pentru modernizarea drumului.”Vin pe acest traseu pentru că este mai scurt, dar drumul este foarte prost. Dacă întâlnesc şi alte maşini trebuie să trag pe dreapta. E foarte rău, au băgat canalizarea şi de atunci nu au mai luat măsuri să le asfalteze la loc. Primăria gestionează şi mă nemulţumeşte faptul că trebuie să circulăm în astfel de condiţii, mai ales că sub pantă este foarte periculos. Dacă vii cu viteză poţi să rupi şi toba de eşapament, canalele sunt înclinate. În alte zone din oraş am văzut că se lucrează, la noi de ce nu intervin? Doar şi noi plătim taxe şi impozite, la fel ca toată lumea”, a spus un cetăţean din zonă.

Nemulţumiţi de starea drumului s-au arătat şi oamenii din alte zone ale judeţului care tranzitează zona respectivă. „A fost turnat asfalt, după care au spart iar, au stricat tot, lucrează şi nu mai termină. Eu vin mai mereu în vizită la rude, am o cumnată  aici şi merg pe jos până la Preajba pentru că nu este niciun mijloc de transport. De la staţia Artego nu mai e nimic încolo”, a spus Iuliana Preda din Săuleşti.

drum_preajba

Se recomandă evitarea traseului

Porţiunea de drum cu pricina este cuprinsă întru-un proiect de reabilitare cu fonduri europene. Data începerii proiectului a fost 28 iunie 2011, iar termenul de finalizare este 27 decembrie 2013. Reprezentanţii primăriei admit faptul că se circulă cu dificultate pe acest tronson de drum şi dau asigurări că vara aceasta drumul va fi reabilitat. Până una-alta sugerează şoferilor să evite acest traseu. „Drumul care face legătura între strada Ciocârlău şi localitatea componentă Preajba face parte din proiectul de reabilitare străzi pe fonduri europene. S-au finalizat lucrările privind partea de introducere a canalizării. Sperăm ca până la sfârşitul lunii iulie deja să fie pregătit pentru a fi redat circulaţiei în condiţii optime. Se circulă greu, dar se intervine, se întreţine cu piatră spartă. Există şi cealaltă zonă pe unde se poate ajunge Drăgoieni-Preajba Mare, deci poate fi evitat traseul”, a declarat Marius Ionescu, directorul tehnic al Primăriei Târgu Jiu.

COSTURI

Strada Aviatorilor este cuprinsă în proiectul  Modernizare Străzi în Municipiul Târgu Jiu, etapa II-1 (în cadrul uni plan integrat), valoarea acestuia fiind de 25.723.228 lei. Lucrările de reabilitare au fost acordate prin licitaţie Societăţii de Construcţii în Transporturi (SCT) Bucureşti.

Vizualizări: 213

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: